Studenții Facultății de Drept din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai au obținut locul I în clasamentul general al prestigioasei competiții interuniversitare „Hexagonul Facultăților de Drept”.
Pe o stradă din Cluj-Napoca a fost surprinsă o filmare în care doi tineri merg pe trotuar, iar unul dintre ei aruncă mai multe coli de hârtie direct pe jos.
Președintele Senatului României, Mircea Abrudean, a reacționat public după incidentul produs în județul Galați, unde o dronă de proveniență rusă s-a prăbușit și a afectat o gospodărie.
Președintele Nicușor Dan are programată luni, de la ora 10:00, o întâlnire la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor și formațiunilor politice parlamentare pro-europene, a anunțat duminică Administrația Prezidențială.
Proiectul centralei în ciclu combinat cu turbine pe gaz (CCGT) de 160 MW de la Câmpia Turzii marchează un nou pas important în procesul de dezvoltare.
Primarul municipiului Emil Boc a transmis un mesaj public după derby-ul local dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj, încheiat cu victoria CFR-ului, scor 1-0.
Un nou episod de inconștiență în trafic a fost surprins în zona Clujului.
Un incident armat a avut loc în timpul prestigiosului eveniment White House Correspondents' Dinner, desfășurat la Washington Hilton, unde au fost auzite între cinci și opt focuri de armă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o atenționare de tip Cod galben pentru zona montană a județului Cluj.