Iniţiativa a fost depusă la Senat de deputatul PSD Florin Gheorghe care susţine, în expunerea de motive, că actuala legislatie menţine încă posibilităţi de fraudare a procesului electoral.
Fondatorul Microsoft, americanul Bill Gates, a fost detronat în clasamentul celor mai bogaţi oameni ai planetei.
Social-democraţii acuză Partidul România Unită (PRU) că ''ţinteşte baza politică a TSD şi a PSD'' printr-o campanie adresată celor din baza de date a susţinătorilor lui Victor Ponta de la alegerile prezidenţiale din 2014.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iau în dezbatere, vineri dimineaţă, contestaţia fostului premier Victor Ponta la măsura controlului judiciar dispusă în noul dosar, avocatul acestuia precizând că vor cere ridicarea tuturor restricţiilor.
Este vorba despre diferenţa de bani dintre suma cerută în cadrul unei proiecţii şi suma accesată efectiv de către fermieri.
Preşedintele Klaus Iohannis a avizat joi cererea DNA de începere a urmării penale în cazul fostului ministru al Afacerilor Interne Petre Tobă, acesta fiind acuzat de favorizarea făptuitorului în dosarul privind fapte de corupţie la DIPI.
Ministerul Finanţelor a pus pe circuitul de avizare un proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, prin care modifică în mod substanţial apoape 200 de articole din cele 500 ale Codului Fiscal intrat în vigoare în 8 septembrie 2015
Partida din cadrul turneului de la Flushing Meadows va fi a noua partidă directă dintre cele două sportive. În cele opt întâlniri anterioare, constănţeanca a reuşit să se impună o singură dată, la Turneul Campioanelor din 2014, în grupe, scor 6-0, 6-2, în 65 de minute.
Ilinca Păun Constantinescu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu". Este mintea & sufletul din spatele expoziţiei "Shrinking Cities". Ilinca povesteşte în interviu despre cum respiră şi moare un oraş şi despre ce-i de făcut (strategic) pentru renaşterea mortului urban.