Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea şi Varujan Vosganian sunt scriitorii propuşi anul acesta de către Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru premiul Nobel, potrivit unui anunţ postat pe site-ul USR.
Inspectoratele şcolare judeţene vor decide, pe parcursul zilei de luni, dacă unităţile de învăţământ pot funcţiona sau nu la parametrii normali, putând fi decisă, în funcţie de starea vremii, închiderea altor şcoli în afara celor din judeţele unde s-a luat deja această decizie.
Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a suferit, luni, o intervenţie chirurgicală la piramida nazală şi la femur, iar operaţia a decurs "foarte bine", afirmă tatăl bărbatului, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Traficul rutier este în continuare închis pe autostrăzile A2 Bucureşti - Feteşti şi A3 Bucureşti - Ploieşti, precum şi pe 18 drumuri naţionale din şapte judeţe, iar pe alte 15 drumuri sunt restricţii pentru traficul greu, informează, luni, Centrul Infotrafic.
Unsprezece localnici din Apuseni care au găsit victimele accidentului aviatic, între care Argentin Todea, Gheorghe Trif şi Gheorghe Giurgiu, cei care au ajuns primii la epavă, au primit, duminică, la Alba Iulia, crucea arhiepiscopală, cea mai înaltă distincţie acordată mirenilor de Arhiepiscopie.
Autorităţile de la Haga sunt stricte şi ştiu că uneori sunt privite cu încruntare din această cauză, dar în acelaşi timp sunt şi corecte, a declarat, luni, la Bucureşti, ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, referindu-se la raportul MCV pentru România.
Google a cumpărat compania britanică DeepMind, cu activităţi de cercetare în zona inteligenţei artificiale, pentru aproximativ 300 milioane de lire sterline (360 milioane euro), cea mai mare preluare realizată până acum de compania americană în Europa, potrivit Financial Times (FT).
Conducerea FC Rapid a anunţat, luni, pe contul oficial de Facebook, că a renunţat la serviciile a doi jucători, mijlocaşul Florin Lazea şi atacantul Costin Gheorghe, fotbalişti care nu au făcut deplasarea cu lotul condus de Viorel Moldovan în stagiul de pregătire din Antalya.