Coreea de Nord a executat public, la începutul lui noiembrie, aproximativ 80 de persoane, dintre care mai multe au fost acuzate că au urmărit emisiuni ale televiziunii sud-coreene, activitate strict interzisă în Nord, a anunţat luni un cotidian sud-coreean, citat de AFP.
Medicii rezidenţi vor primi, pe întreaga perioadă de rezidenţiat, un tip de bursă specială lunară, în cuantum de aproximativ 150 euro, a declarat premierul Victor Ponta.
Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană se va reuni, luni seară, pentru a da votul final asupra proiectului de lege venit de la Guvern, în condiţiile în care termenul fixat de Birourile permanente ale celor două Camere pentru elaborarea raportului a expirat duminică.
Peste o mie de persoane, de toate vârstele, au participat, duminică, în Capitală, la un marş pentru restaurarea monarhiei, scandând "Maiestate noi te vrem la Palatul Cotroceni" şi "Monarhia salvează România".
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la Giurgiu, că "va fi mai înţelept" ca dreapta să aibă un singur candidat la prezidenţiale, "de preferat din PDL", susţinând că, după alegerile parlamentare, formaţiunea pe care o conduce va fi "cel mai puternic partid al dreptei româneşti".
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că bugetul de stat pe 2014 este "un buget tipic al stângii socialiste, bazat pe introducerea de noi impozite şi taxe şi mărirea unora existente" şi "reflectă eşecul politicii economice a USL".
BLACK FRIDAY 2013 va avea loc pentru a treia oară în România, pe 29 noiembrie. La fel ca în anii trecuţi, magazinele care au pe rafturi produse electronice şi electrocasnice sunt primele care se aruncă în cursa câştigării unui număr cât mai mare de clienţi.
Cătălin Predoiu a câştigat, sâmbătă, alegerile interne organizate de PDL în Regiunea Centru pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, obţinând aproape 76 la sută din voturi în faţa contracandidatului său, primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că o alianţă electorală este o variantă mai potrivită pentru unificarea dreptei decât o alianţă politică, susţinând că încă mai speră ca la acest proces să participe toate formaţiunile politice de dreapta.