Preşedintele PSD Bruxelles, Dan Luca, afirmă că Uniunea Europeană nu se opune exploatării gazelor de şist, lăsând deciziile în acest sens la latitudinea fiecărei ţări, Luca spunând că "marea temă" o reprezintă, în acest moment, preţul energiei, care este de patru ori mai mare în UE decât în America.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că PDL va merge singur în alegerile europarlamentare şi că de săptămâna viitoare vrea ca democrat-liberalii să participe la emisiuni televizate şi în bătăliile publice din România pentru a câştiga următoarele alegeri.
Prelevarea amprentelor digitale şi stocarea lor în paşaport constituie o atingere adusă drepturilor la respectarea vieţii private şi la protecţia datelor cu caracter personal, însă măsurile sunt justificate de asigurarea protecţiei documentelor contra utilizării frauduloase, consideră CJUE.
Consilierii locali din Pungeşti, judeţul Vaslui, au decis organizarea unui referendum local privind explorarea şi exploatarea gazelor de şist în comună, o dată posibilă fiind 24 noiembrie
Comisia Roşia Montană a adoptat, joi, un amendament la proiectul de lege transmis de către Guvern prin care se prevede că titularul unei licenţe de exploatare a aurului şi argintului nu poate exploata alte elemente în afară de acestea decât după obţinerea unei noi licenţe.
CE a aprobat noua politică privind infrastructura de transport a UE în perioada 2014-2020, urmând ca două dintre cele nouă coridoare principale europene să traverseze România, unde pot primi finanţare mai multe proiecte, precum calea ferată Arad-Braşov-Bucureşti-Constanţa şi portul Constanţa.
Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat, joi, că într-o lună şi jumătate va finaliza noul proiect al legii audiovizualului, principalele aspecte vizate de propunerea legislativă fiind asigurarea independenţei totale a grupurilor de presă.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că sunt breşe pe care deţinuţii le găsesc şi utilizează telefoane mobile pentru a comite infracţiuni, iar proiectul privind blocarea radiocomunicaţiilor în penitenciare este o etapă pentru stoparea accesului deţinuţilor la asemenea sisteme interzise.
Preşedintele-director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Miculescu, a fost găsit incompatibil de către ANI, după ce a ocupat simultan funcția de membru al Consiliului de Administrație al SRR și pe cea de manager în Societatea Română de Radiocomunicații, timp de doi ani.