Exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor.
FRF anunţă că fanii care vor comanda online bilete atât la meciul pe care reprezentativa României îl va disputa cu Ungaria, cât şi la cel cu Turcia, ambele din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, vor beneficia de o reducere de cinci la sută.
Familia lui Florin Cioabă spune că a cerut sprijin autorităţilor române pentru verificarea facturii de spitalizare în Antalya şi a asigurării medicale, nu pentru plata tratamentului şi operaţiei, precizând că aşteaptă să fie finalizate formalităţile pentru a aduce în ţară trupul neînsufleţit.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că familia lui Florin Cioabă s-a angajat că va plăti factura intervenţiei medicale anterior efectuării acesteia, fiind un angajament dat spitalului în acest sens.
Premierul Ponta s-a declarat gata să preia ideile economice lansate de PDL, după ce le va analiza impactul şi dacă se dovedesc bune, subliniind că opoziţia trebuie să vină cu astfel de idei constructive şi nu cu "înjurături, scandal şi poze în pielea goală pe la mare", asemenea lui Băsescu şi Udrea.
Premierul Victor Ponta a declarat că îl va informa, luni, în scris, pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Naţional "Steaua României".
Echipa Viitorul Constanţa a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I, disputat la Chiajna.
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, la Oradea, că partidul nu va accepta un candidat comun al dreptei la Preşedinţie decât din interiorul său, iar Vasile Blaga a spus că democrat-liberalii vor merge singuri la alegerile parlamentare şi nu vor mai face "donaţii" partiduleţelor.
Numărul românilor şi bulgarilor care vor merge să muncească în Marea Britanie anul viitor ar putea fi de doar 20.000 şi nu de 300.000 după cum se vehiculează, potrivit unui grup de lobby transpartinic Migration Matters Trust, relatează The Observer, în ediţia electronică.