CE a clasat, joi, procedura de infringement deschisă împotriva României în 2011 pentru netranspunerea la timp a prevederilor Directivei 24/2006 privind stocarea datelor confidenţiale de către operatorii de comunicaţii, în urma adoptării de către Parlament în mai anul trecut a Legii "Big Brother".
Comisia Europeană a deschis joi împotriva României două proceduri de infringement privind încălcarea legislaţiei comunitare cu privire la sistemul discriminatoriu de impozitare a societăţilor străine şi neplata pensiilor către cetăţenii greci care au lucrat în ţara noastră.
Federaţia Română de Fotbal American, care se află momentan în proces de înfiinţare, intenţionează ca pe viitor să organizeze Campionatul European, având în acest sens sprijin din partea forului continental, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Răzvan Matche, iniţiatorul FRFA.
Relaţia dintre România şi Franţa este una specială, care durează de foarte mult timp şi care în prezent beneficiază de absolut toate condiţiile pentru a se dezvolta, astfel încât direcţia în care va merge "axa Paris-Bucureşti" să fie în folosul ambelor părţi, a declarat, la Paris, premierul Ponta.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat joi noua conducere a CFR Marfă, formată din economişti, ingineri şi jurişti, despre care a spus că nu vor avea contribuţii directe în privatizare dar ar trebui "să mai repare ceea ce se mai poate repara" în activitatea companiei.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, afirmă că speră ca sibienii să înţeleagă mişcarea pe care a făcut-o "pentru Sibiu şi nu împotriva Sibiului" şi precizează, răspunzând unei întrebări, că nu s-a discutat încă în PNL despre posibilitatea ca Sibiul să fie capitala Regiunii Centru.
Edilul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că legea administraţiei publice îl favorizează pentru că este "primar sas", el nefăcând parte dintr-un partid politic, ci dintr-o asociere etnică.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a spus, joi, că după alegerile prezidenţiale din 2014, în cazul în care liderul PNL, Crin Antonescu, devine preşedinte, este "dispus să discute" despre preluarea şefiei PNL, fiind posibil să fie una dintre persoanele care "ar intra în discuţie".
Sute de protestatari s-au reunit miercuri seara la Sofia şi au pornit spre sediul Parlamentului, demonstranţii afirmând că demisia Guvernului GERB nu este suficientă şi că nu va soluţiona problemele cu care se confruntă Bulgaria, relatează site-ul Novinite.com.