Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a modificat în sens pozitiv prognoza de creştere economică a României pentru acest an, de la 0,8% la 1,2%, estimare mai redusă faţă de cea înaintată de FMI şi Guvern, de 1,5%.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că România este câştigătoare cu oricare dintre proiectele energetice alternative de aprovizionare a zonei Balcanilor, fie că este vorba de Nabucco, South East Europe Pipeline sau Coridorul Sudic.
Cântăreaţa Irina Loghin a fost internată la Spitalul Militar din Capitală după ce a suferit un atac cerebral, starea ei fiind, în prezent, stabilă, a declarat senatorul PRM Marius Marinescu.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat că Hidroelectrica a obţinut, în urma negocierilor cu "băieţii deştepţi", trecerea contractelor pe piaţa concurenţială, eliminând tarifele fixe din aceste acorduri, însă nu a dorit să ofere detalii.
Guvernul va analiza dacă va menţine şi anul viitor clasa pregătitoare în şcoli, în condiţiile în care sistemul a fost păstrat pentru acest an deoarece înscrierile erau în derulare la momentul instalării noului Executiv, iar o decizie de anulare ar fi creat prejudicii, a declarat premierul Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, în întrevederea cu Richard Morningstar, trimisul special al secretarului de stat al SUA pentru Energie în Eurasia, că trebuie dezvoltată o strategie de a explica populaţiei din România că exploatarea gazelor de şist nu prezintă riscuri serioase.
Premierul Victor Ponta a afirmat, ieri seara, că preşedintele Traian Băsescu s-a opus recent restituirii către pensionari a cotei din contribuţia de asigurări sociale de sănătate percepută ilegal începând cu 2011, pe considerentul că această rambursare ar majora deficitul Fondului de sănătate.
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, ierii seară, că în baza prevederilor Constituţiei şi a agendei Consiliului European, premierul Victor Ponta "nu poate lipsi de la Consiliu", însă dacă va merge preşedintele, prim-ministrul sau amândoi trebuie să decidă "ei înşişi".