Bergodi, încântat după victoria din Cupă. Italianul a explicat cum a decis schimbările care au făcut diferența

Bergodi, încântat după victoria din Cupă. Italianul a explicat cum a decis schimbările care au făcut diferența
| Foto: FC Universitatea Cluj

Universitatea Cluj a învins Metalul Buzău, scor 2-1, în prima etapă a grupelor, grație reușitelor semnate de doi jucători veniți de pe banca de rezerve.

Conduși la pauză de divizionara secundă, "studenții" păreau că se îndreaptă spre deznodământul din sezonul trecut, când au fost eliminați din Cupa României de Metalul Buzău. Totuși, Cristiano Bergodi a dat dovadă de inspirație la schimbări, iar doi jucători veniți de pe bancă au adus victoria.

La finalul partidei, italianul a vorbit despre dificultățile întâmpinate de echipa sa pe terenul sintetic de la Buzău, dar și despre cei doi marcatori, Atanas Trică și Quadri Taiwo, pe care antrenorul i-a trimis pe gazon în repriza secundă.

"Ne-am dat seama că venim aici și va fi un meci foarte greu. Și, de fapt, prima repriză ne-au pus probleme. Sunt o echipa agresivă, în care jucătorii aleargă, sunt toți de talie măcar medie și pun presiune întotdeauna. Știam că era un meci dificil și am reglat ceva a doua repriză, pentru că nu țineam sus mingea acolo cu atacanții și era greu pentru noi. Jucam pe contre și ei veneau cu contraatacuri în viteză și ne-au pus probleme.

În a doua repriză am jucat mai bine. Intrarea pe teren a acestor doi copii, Trică și Taiwo, a făcut diferența, pentru că am dat două goluri și a fost un meci mai echilibrat în a doua repriză, dar au avut și ei șanse. Acesta este fotbalul, știam că este un meci greu, mai ales că noi nu suntem obișnuiți aici, cu terenul sintetic, artificial, iar ei se antrenează mereu aici. Este o echipă care mi-a plăcut mult.

Am analizat această echipă și știam că e o echipă care pune presiune întotdeauna și atunci au venit peste noi și ne-au pus probleme. E normal, dar la sfârșit noi am câștigat. Imediat a doua repriză am dat golul egalizator și după a intrat și Taiwo. El s-a antrenat cu noi, dar nu l-am văzut niciodată (într-un meci-n.red.). L-am băgat pentru că știu că are viteză și a făcut 3-4 antrenamente cu mine.

Am schimbat ceva pentru că acolo sus era și Gheorghiță, care a revenit acum. Lukic a avut o problem la spate, de asta l-am și schimbat, iar Macalou nu a intrat în meci. Nu era ușor, am făcut aceste trei schimbări și după m-am gândit, la sfârșit, să jucăm și cu doi atacanți, atunci când l-am băgat și pe Taiwo. Am scos un mijlocaș și asta a dat rezultate", a declarat Bergodi.

Comenteaza