Bivol în putrefacție abandonat pe o pășune din Cluj. Localnicii sunt revoltați

Bivol în putrefacție abandonat pe o pășune din Cluj. Localnicii sunt revoltați
| Foto: captura video - gherlainfo.ro

Un bivol mort pe o pășune din Nicula îi revoltă pe localnici deoarece nimeni nu a luat măsuri pentru a duce leşul, de câteva săptămâni, iar locul a devenit un focar de infecţie.

Animalul ar fi murit în urmă cu aproximativ două săptămâni și aparține unui crescător de animale din zonă. Pășunea pe care se află leșul aparține primăriei Fizeșu Gherlii, iar oamenii spun că nu e normal ca animalul să fie lăsat să putrezească acolo.

Primarul comunei Fizeșu Gherlii, Vasile Lup, a fost contactat de gherlainfo.ro, iar acesta a declarat că proprietarul animalului mort are obligația să îl ridice de acolo. „Viceprimarul s-a ocupat de această problemă, i s-a transmis omului că nu poate lăsa bivolul acolo. Am înțeles că s-a luat legătura cu medicul veterinar și s-a ajuns la soluția îngropării.

Proprietarul trebuie să contacteze o firmă de salubritate și să ridice animalul de pe pășune. Dacă nu, se va aplica amendă. Eu dacă am un câine și moare, nu îl las în drum. Așa trebuie să facă și cu bivolul, el al omului, să rezolve problema!”, a declarat primarul comunei.

În ce îi priveşte pe orăşeni, dacă aceştia dau peste animale moarte pe stradă cel mai bine ar fi să informeze direct autorităţile locale. Conform legislaţiei în vigoare, "operatorul serviciului de salubrizare are obligaţia de a colecta cadavrele de animale de pe domeniul public şi să le predea unităţii de ecarisaj care este abilitată pentru neutralizarea deşeurilor de origine animală". 

În lipsa unei campanii de informare, pentru mulţi orăşeni nu este clar cum ar trebui să procedeze dacă dau peste cadavre de animale moarte pe domeniul public, fie că este vorba despre cadavre de şobolani, pisici, câini sau păsări.

În municipiul Cluj-Napoca există un număr de telefon al departamentului Spaţii Verzi / Ecologie Urbană 0264-596.030, la care se pot obţine informaţii sau se pot anunţa cazurile de animale moarte găsite pe domeniul public. 

Comenteaza