Video Cățeluși, salvați după o sesizare. Emil Boc: "Nu abandonați animalele!"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:49
- Eveniment
- Ascultă știrea
Doi pui de câine abandonați de un grup de tineri au fost salvați după ce o clujeancă a sesizat întâmplarea.
"Dragi clujeni, vă rog, nu abandonați animalele! Am primit un mesaj pe MyCluj de la o clujeancă, prin care ne informa că un grup de tineri au abandonat doi pui de căței și ne-a cerut să intervenim. Cățelușii sunt în siguranță.
Colegii mei au avut grijă de ei și sunt în deplină siguranță. Vreau să mulțumesc clujencei care ne-a sesizat, dar și oamenilor inimoși de la centru, care își fac datoria și au grijă de fiecare animal din oraș.
Un animal nu este un obiect de care ne dispensăm atunci când nu ne este convenabil. E un suflețel și are nevoie de noi. Dacă nu puteți avea grijă de ele, noi vom avea! Nu abandonați animalele! Au nevoie de protecția și sprijinul nostru", a transmis primarul Emil Boc.











