La întâlnirea de astăzi, pe care primarul Emil Boc a coordonat-o împreună cu doamna prefect Maria Forna au participat reprezentanții următoarelor instituții:
Floreștiul va avea cel mai mare parc comercial din Transilvania.
FC Universitatea Cluj și FCSB au ajuns la un acord privind transferul defintiv al fotbalistul Andrei Gheorghiță (23 de ani), care a semnat un contract pe trei ani cu clubul clujean. Tranzacția are o componentă financiară și include trecerea lui Mam
Municipiul Cluj-Napoca a găzduit, luni seară, deschiderea oficială a Zilelor Culturale Maghiare, unul dintre cele mai mari festivaluri dedicate comunității maghiare din Bazinul Carpatic. Evenimentul s-a desfășurat la Teatrul Maghiar, în prezența președintelui Ungariei, Tamás Sulyok, aflat într-o vizită de câteva zile în Transilvania.
Un val de informații false se rostogolește, în prezent, pe rețele sociale despre lucrările de retehnologizare care au loc la Barajul Vidraru.
O echipă de cercetători condusă de prof. dr. Sergiu Pașca, absolvent al UMF Cluj, și echipa sa de la Universitatea din Stanford din SUA a reușit să dezvolte o tehnologie care permite recrearea țesutului cerebral uman în laborator.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a publicat pe pagina sa personală de Facebook un mesaj pe care îl descrie drept „mărturisiri, confesiuni, credințe – după 20 de ani”
Dacă la câteva ore după ce ai terminat de savurat o friptură începi să te simți rău este posibil ca ceea ce a provocat această stare să nu fie o intoxicație alimentară, ci o reacție alergică întârziată.
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161B.
Șoferii din Florești se atenționează pe un grup de Facebook al comunei cu privire la pericolul de pe șosele atunci când apar ”gropițe” noi în asfalt.