DISTRIBUIE
În două ipostaze majore, unii politicieni de astăzi distrug viitorul. Pe de o parte, unii angajează îndatoriri publice atât de masive (vezi, de pildă, politica actualei guvernări a României, dar nu numai acestea!), încât primul rost al generaţiilor active în 2015-2025 va fi să plătească datorii făcute de antecesori.
Viitorul imediat este, astfel, controlat de erori făcute de guvernanţii din, de pildă, 2010. Pe de altă parte, politicieni şi intelectuali de astăzi desfăşoară argumentări propagandistice şi acţiuni instituţionale de a anihilare a alternativelor mai bune şi de considerare a prezentului şi a puterilor existente ca singurele posibile. Viitorul imediat se vrea acreditat doar în termenii de astăzi, ai prezentului de acum. La o privire mai atentă, cele două ipostaze de distrugere a viitorului imediat au o sursă comună: preocuparea unor politicieni şi a unor intelectuali care le ţin isonul de a inhiba conştiinţa alternativă şi de a distruge viitorul dintr-o exaltare interesantă a prezentului. Şi politicienii rapaci, dar inculţi, şi intelectualii fără imaginaţie şi corupţi de avantajele puterii fac eforturi de a anihila viitorul, adesea prin însăşi metoda de analiză a stărilor de lucruri. Incultura şi corupţia ajung să se subtilizeze chiar în construcţii conceptuale aparent savante, până la urmă în descrierile de situaţii pe care le generează şi le practică şi unii, şi alţii. Filosoful de cea mai mare anvergură al timpului nostru, Jürgen Habermas, atenţiona, într-un discurs prezentat în 1984, în Parlamentul Spaniei, asupra dezvoltării “futurismului negativ” (organizat în jurul postulatului “să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, căci poate deveni mai rău!”) în conştiinţa publică a societăţilor moderne.
Nu demult, inteligentul eseist spaniol Daniel Innerarity a publicat “Le futur et ses ennemis. De la confiscation de l’avenir et l’espérance politique” (Flammarion, Paris, 2008), după ce a cercetat abordarea viitorului în ştiinţele sociale şi conştiinţa contemporană într-un şir de prelegeri susţinute la Sorbona. Este până acum - dincoace de o seamă de cărţi, precum Piere-André Taguieff, “L’ effacement de l’avenir” (2000), Konrand Paul Liesssman, “Zukunft Kommt! Über säkularisierte Heilserwartungen und ihre Enttäuschung” (2007), Marc Angé, “Ou est passé l’avenir”? (2008) - cea mai profundă analiză a eforturilor politice şi intelectuale de a distruge conştiinţa viitorului. Nimeni nu a surprins multele ramificaţii ale acestor eforturi într-o manieră atât de sintetică şi clară, precum eminentul profesor al universităţii din Zaragoza.
Teza sa este aceasta: “cea mai înaltă complexitate favorizează un prezenteism lipsit de orice perspectivă” (p. 49), în prizonieratul căruia trăim astăzi, “presenteism” (sau “instanteism”) care ne împiedică să luăm decizii coerente, încât “sarcina cea mai urgentă a democraţiilor contemporane nu este de a accelera procesele sociale, ci de a recupera viitorul. Trebuie ca viitorul să devină din nou un obiectiv prioritar al societăţilor democratice. Viitorul trebuie să-şi regăsească ponderea sa politică. Fără această referinţă la viitor, o continuitate de lucruri specific umane nu ar fi posibile - toate acelea care presupun o previziune, capacitatea de a imagina scenarii viitoare - şi nu am putea fi niciodată la înălţimea responsabilităţii ce ne incumbă dacă nu am examina, bazându-ne pe criteriile noastre de justiţie, căile viitorului pe care pretindem că le deschidem sau închidem prin deciziile noastre” (pp. 45-46). Să explicităm, mai întâi, această teză, să-i reţinem argumentele şi să o examinăm.
Trăim astăzi luaţi prizonieri de către prezent, amputaţi de dimensiunea efectivă a viitorului. Daniel Innerarity vorbeşte pe pagini ample de “tirania prezentului”, pe care o ilustrează variat. Odată cu declinul “marilor naraţiuni”, ca să preluăm termenul lui Jean Francais Lyotard (din “La condition postmoderne”, 1979), oamenii se concentrează să exploreze cu îndatornicie ceea ce este (“drepturile dobândite”), în dauna articulării unui viitor mai bun. Politicile actuale vizează mai mult “gestiunea” a ceea ce este, decât configurarea pozitivă a viitorului. Democraţiile contemporane devin tot mai mult dependente de mass-media (“democraţii mediatice”) şi cad sub controlul “nesemnificativului” (asistăm la “triumful insignifianţei” p. 26) O “societate a satisfacţiei imediate” (p. 28) câştigă terenul. Cheltuielile prevăzute în politicile bugetare se finanţează nu atât prin impozite, cât prin împrumuturi şi îndatoriri (p.32). Legislaţia pensiilor indică grave probleme de finanţare. Administrarea deşeurilor, din politica mediului înconjurător , se face transferând obligaţii generaţiilor viitoare. Dacă Thomas Jefferson şi Thomas Paine au scris pagini memorabile contra împovărării generaţiilor viitoare, astăzi tema nu mai interesează: o “coaliţie a celor care trăiesc” se opune efectiv generaţiilor viitoare” (p.35).
(Nu rataţi continuarea editorialului în ediţia de mâine)
Nu demult, inteligentul eseist spaniol Daniel Innerarity a publicat “Le futur et ses ennemis. De la confiscation de l’avenir et l’espérance politique” (Flammarion, Paris, 2008), după ce a cercetat abordarea viitorului în ştiinţele sociale şi conştiinţa contemporană într-un şir de prelegeri susţinute la Sorbona. Este până acum - dincoace de o seamă de cărţi, precum Piere-André Taguieff, “L’ effacement de l’avenir” (2000), Konrand Paul Liesssman, “Zukunft Kommt! Über säkularisierte Heilserwartungen und ihre Enttäuschung” (2007), Marc Angé, “Ou est passé l’avenir”? (2008) - cea mai profundă analiză a eforturilor politice şi intelectuale de a distruge conştiinţa viitorului. Nimeni nu a surprins multele ramificaţii ale acestor eforturi într-o manieră atât de sintetică şi clară, precum eminentul profesor al universităţii din Zaragoza.
Teza sa este aceasta: “cea mai înaltă complexitate favorizează un prezenteism lipsit de orice perspectivă” (p. 49), în prizonieratul căruia trăim astăzi, “presenteism” (sau “instanteism”) care ne împiedică să luăm decizii coerente, încât “sarcina cea mai urgentă a democraţiilor contemporane nu este de a accelera procesele sociale, ci de a recupera viitorul. Trebuie ca viitorul să devină din nou un obiectiv prioritar al societăţilor democratice. Viitorul trebuie să-şi regăsească ponderea sa politică. Fără această referinţă la viitor, o continuitate de lucruri specific umane nu ar fi posibile - toate acelea care presupun o previziune, capacitatea de a imagina scenarii viitoare - şi nu am putea fi niciodată la înălţimea responsabilităţii ce ne incumbă dacă nu am examina, bazându-ne pe criteriile noastre de justiţie, căile viitorului pe care pretindem că le deschidem sau închidem prin deciziile noastre” (pp. 45-46). Să explicităm, mai întâi, această teză, să-i reţinem argumentele şi să o examinăm.
Trăim astăzi luaţi prizonieri de către prezent, amputaţi de dimensiunea efectivă a viitorului. Daniel Innerarity vorbeşte pe pagini ample de “tirania prezentului”, pe care o ilustrează variat. Odată cu declinul “marilor naraţiuni”, ca să preluăm termenul lui Jean Francais Lyotard (din “La condition postmoderne”, 1979), oamenii se concentrează să exploreze cu îndatornicie ceea ce este (“drepturile dobândite”), în dauna articulării unui viitor mai bun. Politicile actuale vizează mai mult “gestiunea” a ceea ce este, decât configurarea pozitivă a viitorului. Democraţiile contemporane devin tot mai mult dependente de mass-media (“democraţii mediatice”) şi cad sub controlul “nesemnificativului” (asistăm la “triumful insignifianţei” p. 26) O “societate a satisfacţiei imediate” (p. 28) câştigă terenul. Cheltuielile prevăzute în politicile bugetare se finanţează nu atât prin impozite, cât prin împrumuturi şi îndatoriri (p.32). Legislaţia pensiilor indică grave probleme de finanţare. Administrarea deşeurilor, din politica mediului înconjurător , se face transferând obligaţii generaţiilor viitoare. Dacă Thomas Jefferson şi Thomas Paine au scris pagini memorabile contra împovărării generaţiilor viitoare, astăzi tema nu mai interesează: o “coaliţie a celor care trăiesc” se opune efectiv generaţiilor viitoare” (p.35).
(Nu rataţi continuarea editorialului în ediţia de mâine)
DISTRIBUIE
Comenteaza
