În confuzia întreținută în România actuală, ministrul Tudorel Toader a amintit, cu Raportul privind activitatea managerială din DNA (nr.17472 din 22.feb.2018), ce înseamnă să cunoști dreptul, să îl gândești responsabil și să îl aplici cu bună credință. Gestul este salutar și istoric.

Nu demult, un istoric renumit, Andreas Wirsching, vorbea de sentimentul de “neputință (Ohnmacht)” ce se răspândește în Europa.

Cartea unui psihiatru prestigios (George Şerban, Lying: Man's Second Nature, 2001) a fost luată odinioară, simptomatic, în baza diagnozei „societății minciunii" dată epocii (Wolfgang Reinhard, Unsere Lügen Gesellschaft, 2006).

Invitat recent la o universitate din Europa Centrală pentru a evalua situația universităților europene, nu am putut începe altfel decât constatând că acestea s-au uniformizat sub semnul Bologna, încât exprimările dintr-una le găsești și în altele.

În anii nouăzeci, țările din Europa Centrală și Răsăriteană au revenit la statul de drept bucurându-se de sprijinul lumii libere. Solidaritatea democraților a fost decisivă și este importantă oricând. Astăzi, însă, în numele ei apar neînțelegeri.

Nivelul politicii a scăzut în multe locuri din lume, ca efect al neoliberalismului ce însoțește globalizarea. Obiective de larg interes public sunt dizolvate, în cazul bun, în chestiuni procedurale, care destramă răspunderea. Oamenii de stat sunt rari, fiind înlocuiți de gestionari mai mult sau mai puțin capabili.

Editura Academiei Române a tipărit în ultimele săptămâni ale anului de curând încheiat cartea lui Andrei Marga, "Rațiune și voința de rațiune" (EAR, București, 2017, 324 p.).

Cotitura din 1989 a oferit României, după decenii de civism atrofiat și moravuri pervertite, șansa revenirii la moralitate. Cum se stă astăzi?

În lunile din urmă, România este scena unei grave neînțelegeri. Zeci de inși neinformați, care cred fanatic că statul existent ar fi de drept și s-ar afla în pericol, se scot pe străzi.