Deputații votează dacă se scumpesc cărțile

Deputații votează dacă se scumpesc cărțile
Federația Editorilor din România, cea mai importantă entitate patronală din mediul editorial românesc, atrage atenția asupra unui proiect de lege aflat în faza finală de aprobare și care presupune creșterea prețului tuturor cărților de beletristică în beneficiul exclusiv al Uniunii Scriitorilor din România (USR).

Publicul cu venituri medii și reduse și părinții cu copii școlarizați vor fi principalii afectați de această taxă care, potrivit estimărilor, va duce la creșterea prețului cărților cu 7-10%. Un timbru de acest fel este singular în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), potrivit Federației Europeane a Editorilor, dar și în rândul membrilor Asociației Internaționale a Editorilor.

Propunerea a ajuns aproape de votul final la Camera Deputaților fără nicio consultare publică la care să fie chemate părțile interesate. Proiectul de lege care instituie un timbru literar de 1 leu aplicat pe cărțile de ficțiune (inclusiv eseuri, critică literară sau culegeri de texte în scop didactic) care să se facă venit direct la bugetul organizațiilor de creatori cu statut de utilitate publică, a trecut de Senat prin adoptare tacită și a parcurs traseul din Camera Deputaților, aflându-se în faza votului final din Comisia de Cultură, după care urmează votul în plen.

Din analiza juridică a acestui proiect, rezultă că România riscă proceduri de infringement în cazul în care o astfel de măsură este aprobată. Direcționarea către o singură organizație privată a unei taxe colectate printr-o lege organică poate fi considerată ajutor de stat mascat, în contradicție cu Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene. Aplicarea acestui timbru la operele beletristice ale autorilor străini poate fi considerată o barieră în calea liberei circulații a bunurilor și serviciilor, întrucât cărțile autorilor români nu sunt taxate similar în celelalte state membre ale UE.

La presiunile reprezentanților FER, susținuți de reprezentanții altor segmente culturale (producătorii de fonograme și producătorii de spectacole și concerte), președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Gigel-Sorinel Știrbu, a convocat pentru 16 februarie consultări cu reprezentanții celor direct vizați de noile prevederi legislative.

Reprezentanții editorilor au introdus pe agenda Comisiei de Cultură aceste consultări după ce au participat activ și au depus memorii tehnice în cadrul întrunirilor, în care punctul central de discuții între deputați și organismele beneficiare ale timbrului cultural a fost găsirea unor metode care să limiteze accesul altor organizații la colectarea timbrului. Situația a fost semnalată și Administrației Prezidențiale, iar un document tehnic semnat de conducerea Federației Editorilor a fost depus în atenția președintelui Klaus Iohannis.

Comenteaza