Contrabasist al Orchestrei Filarmonicii Transilvania, în ipostaza de solist vocal
- Scris de Ziua de Cluj
- 02 Feb 2016, 14:41
- Cultură
- Ascultă știrea

Acesta va interpreta aria de concert "Per questa bella mano", de Mozart şi aria "Selene, del tuo bel fuoco non mi parlar", de Johann Matthias Sperger. Din programul serii fac parte şi "Simfonia nr. 40 în sol minor" şi "Simfonia nr. 41 în Do major, Jupiter", de Mozart.
Născut în 1957 la Cluj, reprezentând a cincea generaţie de muzicieni din familia sa, Ladislau Horváth desfăşoară în variate forme activitatea sa artistică: dirijor, solist, muzician de cameră, concertmaestru şi didact. De peste 25 de ani a început colaborarea cu Zubin Mehta în cadrul orchestrei Maggio Musicale Fiorentino, al cărei concertmaestru este.
În această calitate a colaborat cu orchestre importante: Accademia di Santa Cecilia din Roma, Teatro Massimo din Palermo, Teatro Carlo Felice din Genova, Orchestra Internazionale d'Italia, Orchestra Teatro Petruzzelli din Bari, Orchestra Simfonică din Tenerife.
A avut privilegiul să fie acompaniat ca solist de către Mehta şi să beneficieze de sfaturile şi indicaţiile maestrului în analiza partiturilor, continuând studiul dirijatului început la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, cu Constantin Bugeanu. În Italia a participat la cursurile de dirijat ale lui Piero Bellugi (asistent al lui Leonard Bernstein) şi a continuat să se perfecţioneze sub îndrumarea lui Oleg Caetani.
Din 2006 a fost numit dirijor principal şi concertmaestru al Orchestrei I Solisti Fiorentini (creată de către Riccardo Muti in primii ani de activitate la Florenţa), cu care a susţinut numeroase concerte şi şi-a îmbogăţit repertoriul vocal-simfonic colaborând cu Corul Harmonia Cantata.
În urmă cu doi ani şi-a făcut debutul ca dirijor de operă, cu Bărbierul din Sevilla la Teatrul Manzoni din Pistoia, proiectele de anul trecut incluzând La traviata şi Turandot.
Ca solist pe scenele internaţionale a colaborat cu Zubin Mehta, Gerd Schaller, Ulrich Brall, Marcus Bosch, Ianis Pandasatos, Alessandro Pinzauti, Carlo Montanaro. În România a susţinut numeroase concerte sub bagheta maeştrilor Cristian Mandeal, Ludovic Bács, Emil Simon, Iosif Conta, Paul Staicu, Grigore Iosub, Mihai Guttman. A înregistrat pentru Radio Bucureşti şi Casa de discuri Electrecord concertele pentru vioară de Ernest Chausson, Wilhelm Berger, Maia Ciobanu, lucrări camerale de George Enescu, Fritz Kreissler, sonate de Bach şi Mozart.
Ca muzician de cameră, a creat Orchestra de Cameră Musici Mundi şi Ansamblul Consonanza, cu care a participat la numeroase Festivaluri Internaţionale (Japonia, Grecia, Portugalia, Italia, Kenya). A câştigat Premiul I şi Premiul Uniunii Compozitorilor la Concursul pentru cvartete de coarde de la Braşov (1980), Premiul I pentru interpretarea Sonatei a III-a de George Enescu (Oradea, 1986), Premiul Academiei „Gheorghe Dima" la Concursul Naţional de Sonate (împreună cu Mihai Ungureanu), Premiul I la cea de-a doua ediţie a „Cântării României".
Pe plan didactic a susţinut cursuri de vioară şi de orchestră la Conservatorul „Luigi Cherubini" din Florenţa, Accademia del Maggio Musicale, Accademia Musicale din Pescara, Scuola Musicale di Fiesole, Orchestra Giovanile Italiana, Scuola Musicale di Sesto Fiorentino, Orvieto String Festival.
Din 2009 susţine o legătură permanentă cu orchestrele din România ca dirijor şi solist (Bucureşti, Cluj, Ploieşti, Craiova), fiind invitat în următoarele stagiuni şi de către Filarmonicile din Sibiu, Oradea, Satu-Mare, Târgu Mureş. A participat la două ediţii ale Festivalului „Mozart", la două ediţii ale Festivalului „Toamna Muzicală Clujeană" şi a contribuit la reînfiinţarea Orchestrei de Cameră a Filarmonicii „Transilvania" (creată de tatăl său, Vasile Horváth, fost concertmaestru, şi dirijorul Mircea Cristescu), printr-un concert cu mare succes la public şi în critica de specialitate.
Absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima", la clasa profesorilor Liviu Moga şi Ferenc Major, Robert György este, din 2014, asistent universitar în cadrul aceleiaşi instituţii. După finalizarea studiilor în Cluj, contrabasistul a urmat cursurile de contrabas la Hochschule für Musik und Theater din Zürich, sub îndrumarea lui Duncan McTier. Pe parcursul anilor de pregătire, Robert György a participat la numeroase cursuri de orchestră, susţinute de Ury Mayer, Martin Kobbas, Manfred Honeck, Christoph von Dohnányi, Klaus Trumpf, Miroslav Gajdos, Petya Bagovszka, Wolfgang Güttler şi Béla Szedlák, în oraşe ca Berna, Lausanne, Salzburg, Balatonalmádi, Cluj şi Braşov.
György Robert este şef al partidei de contrabas al Orchestrei Filarmonicii „Transilvania", şef de partidă în cadrul ansamblurilor London Bucharest Festival Orchestra şi Mozart Kammerphilhamonie. Ca membru de orchestră, a concertat pe scene din România, Ungaria, Germania, Austria, Franţa, Belgia, Polonia, Elveţia, Spania, Cehia, Italia, Olanda, Japonia, Bahrein, Grecia, Norvegia, Suedia, Luxemburg şi Croaţia.
Pe lângă studiul contrabasului, muzicianul şi-a cultivat şi pasiunea pentru cânt, lucrând în particular cu Virgil Sorescu şi Ferenc Szilágyi la Cluj-Napoca şi cu Valentin Pivovaro în St. Gallen, Elveţia. Repertoriul său vocal-simfonic include Missa Sacrum de Vivaldi, Missa Sancti Gabrielis de Michael Haydn Nelson Messe, Theresienmesse, Missa Sancti Nicolai şi Missa in tempore belli de Haydn, Misa Încoronării, Missa brevis în Do major de Mozart, Misa în Do major de Beethoven, Missa brevis în Sol major, Misa în Si bemol major de Schubert, Misa brevis nr. 7 de Gounod, Via Crucis de Liszt.
Concertul va avea loc la Colegiul Academic, începând cu ora 19:00. Preţul unui bilet este de 20 de lei şi 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.