Cvartetul Transilvan în recital şi concert educativ la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”

Cvartetul Transilvan în recital şi concert educativ la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”
Cvartetul Transilvan va susţine un concert educativ şi un recital în Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. Lucrarea comună a concertelor este Cvartetul American, de Antonín Dvořák. Din programul recitalului face parte si Cvartetul de coarde nr. 1 în mi minor, De ma vie, de Bedřich Smetana. Concertul Educativ va fi prezentat de Matei Pop.

În cei peste douăzeci și cinci de ani de activitate artistică, Cvartetul Transilvan a susținut peste 2.000 de concerte, reprezentând totodată România și prin concerte organizate cu ocazia evenimentelor importante și a întâlnirilor diplomatice la nivel înalt (Consiliul Europei, Comisia Europeană, vizite prezidențiale, aniversări naționale etc.).

Intensa activitate artistică a Cvartetului se reflectă în multiplele concerte, susținute întotdeauna la un înalt nivel, în România și în întreaga lume. Cvartetul a participat la festivaluri internaționale de prestigiu, precum Aspen Music Festival, Ravinia Festival (S.U.A.), Aldeburgh Festival, Bath Festival, Edinburgh Festival, Belfast Festival (Marea Britanie), Kuhmo (Finlanda), Bad Gleichenberg, Salzburg (Austria), Chemnitz (Germania), Salamanca (Spania), Aiche sur Alsette (Luxemburg), Aix-en-Provence (Franța). Cvartetul a evoluat în săli de concert renumite: Wigmore Hall (Londra), Pleyel (Paris), Queens Hall (Edinburgh), Maltings Hall (Aldeburgh), Wheeler Hall (Aspen), Mandell Hall (Chicago), Willshire Ebel Theatre (Los Angeles), Elmwood Hall (Belfast), Conservatoire Royale (Bruxelles).

Cvartetul Transilvan a colaborat în interpretări camerale de excepție cu artiști consacrați, atât în România, cât și pe mari scene ale lumii: Ştefan Ruha (vioară), Cristina Anghelescu (vioară), Marin Cazacu (violoncel), Dana Borşan (pian), Aurel Marc (oboi), Adriana Bera (pian), Daniel Goiţi (pian), Mihai Ungureanu (pian), Dan Grigore (pian), Valentin Gheorghiu (pian), Mirel Iancovici (violoncel), Şerban Lupu (vioară), Aurelian Octav Popa (clarinet), Rudolph Firkushny (Marea Britaine, pian), Michel Bourdoncle (Franţa, pian), Rita Sloan (S.U.A., pian), Erik Friedmann (S.U.A, vioară), Luz Leskowitz (Austria, vioară), Sharon Bezaly (Israel, flaut), Jeremy Menuhin (Marea Britaine, pian), Vladimir Mendelsohn (violă), Aaral Arad (S.U.A., violă), Dejan Lazic (Austria, clarinet şi pian), Götz Teutsch (Germania, violoncel), János Bálint (Ungaria, flaut) etc.

Repertoriul Cvartetului cuprinde creații ale marilor compozitori clasici, romantici, moderni și ontemporani (incluzând realizarea unui mare număr de prime audiții absolute).

Născut în Cluj în anul 1980 într-o familie de muzicieni, Matei Pop a urmat secţia germană a Colegiului Naţional „George Coşbuc" din Cluj. Apoi a studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima" din acelaşi oraş, urmând în paralel secţiile de dirijat şi compoziţie, pe care le-a absolvit în anul 2005 ca şef de promoţie. Formaţiei sale multilaterale i se adaugă studiul mai multor instrumente - pian, trombon, flaut, percuţie, violoncel - ca şi experienţa de dirijor permanent al Orchestrei de cameră „Victor Papilian", unde timp de şase ani (2001-2007) a asigurat atât conducerea muzicală cât şi managementul concertelor.

A efectuat stagii de perfecţionare şi cursuri de măiestrie de dirijat cu Gianluigi Gelmetti (Accademia Chigiana - Siena, Italia, 2006-2007), Zoltán Pesko (International Bartók Seminar - Szombathely, Ungaria, 2012), Peter Eötvös şi Pierre Boulez (Lucerne Festival Academy - Elveţia, 2012).

În anul 2007, după absolvirea masteratului în dirijat, devine cadru didactic al Academiei de Muzică din Cluj, predând succesiv forme, armonie, citire de partituri, clasa de orchestră. În acelaşi an îşi începe activitatea de dirijor profesionist, evoluând ca invitat la pupitrul Filarmonicilor din Cluj, Târgu Mureş, Arad, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Odorheiul Secuiesc, Ploieşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Botoşani, al Orchestrei de cameră a Radiodifuziunii din Bucureşti, al Operei Maghiare din Cluj şi al Teatrului Muzical "Nae Leonard" din Galaţi precum şi al Filarmonicii din Chişinău (Republica Moldova). În repertoriul de operă, activităţile sale s-au desfăşurat până în prezent exclusiv în străinătate, fiind invitat în calitate de dirijor asistent la următoarele instituţii: Teatro Petruzzelli - Bari, Italia (Wagner: Tetralogia, 2008-2011), Oper Frankfurt - Germania (Verdi: Don Carlos, 2008) şi Associación Bilbaiana de Amigos de la Ópera - Bilbao, Spania (Strauss: Ariadne auf Naxos, 2008).

În cadrul Academiei de Muzică din Cluj este dirijor al Orchestrei studenţeşti „Antonin Ciolan" şi al Ansamblului de muzică contemporană „Ad Hoc".

Matei Pop s-a remarcat în egală măsură şi în calitate de compozitor. Lucrările sale au fost interpretate şi înregistrate atât în ţară cât şi în străinătate, unele dintre ele fiind premiate la concursuri de compoziţie naţionale şi internaţionale.

Deţine titlul de doctor în muzicologie (2012) cu teza „Rigoare şi libertate în elaborarea secţiunii dezvoltare a formei de sonată".

Deosebit de apreciat şi în dubla postură de dirijor şi moderator al concertelor dedicate copiilor (cu proiecte de succes la filarmonicile din Oradea, Cluj şi Târgu Mureş, unele dintre acestea filmate şi difuzate în repetate rânduri pe posturi de televiziune locale şi naţionale), Matei Pop este un tânăr muzician ce însoţeşte talentul cu mult entuziasm şi dedicaţie.

Concertele Cvartetului Transilvan vor avea loc miercuri, 24 februarie 2016, începând cu ora 19.

 

Comenteaza