Recital al Orchestrei Antonin Ciolan la Academia de Muzică

Recital al Orchestrei Antonin Ciolan la Academia de Muzică
Academia de Muzică Gheorghe Dima îi invită pe clujeni la concertul susținut de Orchestra Antonin Ciolan vineri, 24 noiembrie, ora 19:00, la sala Auditorium Maximum. Dirijorul orchestrei este Gabriel Bebeșelea, solistă – Aurelia Vișovan, iar pregătirea muzicală a orchestrei a fost asigurată de Vlad Eniu.

Programul concertului cuprinde: Ludwig van Beethoven: "Uvertura Egmond, op. 84", George Enescu: "Concertul pentru pian și orchestră, partea I" și Antonin Dvořák: "Simfonia nr. 8 în Sol major, op. 88".

Ineditul evenimentului constă în interpretarea în primă audiție absolută a "Concertului pentru pian și orchestră" de Enescu, lucrare compusă la Paris, la vârsta de 16 ani, datată 21 decembrie 1897. Concertul are numai prima parte, restul părților nu a mai fost compus.

Aurelia Vișovan a studiat sub îndrumarea profesorilor Monica Chifor, Gerda Türk, Adriana Bera, iar în 2017 a absolvit cu nota maximă Universitatea de Muzică din Viena, unde a studiat pian cu Martin Hughes și clavecin cu Gordon Murray. La ora actuală urmează studii de masterat în specialitatea fortepiano la Universitatea Mozarteum din Salzburg, la clasa Wolfgang Brunner.

Câștigătoare a peste 20 de premii întâi naționale și internaționale, Vișovan a cântat alături de numeroase orchestre din țară și străinătate sub bagheta unor dirijori de renume. În 2013 pianista și-a făcut debutul în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, interpretând "Concertul nr. 2", de P. I. Ceaikovski, alături de Das Sinfonie Orchester Berlin, condusă de Stanley Dodds.

Activitatea concertistică a pianistei se întinde din România până în țări precum Germania, Austria, Italia, Franța, Spania, Portugalia sau Japonia. Vișovan este foarte activă în domeniul muzicii de cameră, cântând alături de interpreți remarcabili. În prezent este asistentă la Catedra de pian a Universității de Muzică din Viena.

Absolvent al studiilor de licenţă la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, la clasa maestrului Petre Sbârcea, şi al celor de masterat cu maestrul Horia Andreescu la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Gabriel Bebeșelea este în prezent doctorand al aceleiaşi universităţi, sub îndrumarea profesorului Dan Dediu.

Tânărul muzician este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului, la clasa profesorului Mark Stringer. A colaborat cu orchestre renumite din țară și străinătate, a participat la concursuri prestigioase, obținând premii importante. În prezent este dirijor principal al Filarmonicii Transilvania Cluj-Napoca.

Comenteaza