Peste 9.000 de clujeni prezenți la We Are Rocking the City 2016

Peste 9.000 de clujeni prezenți la We Are Rocking the City 2016
Peste 9.000 de fani au participat, între 23 și 25 septembrie, la a treia ediție a festivalului We Are Rocking the City, eveniment ce a avut loc pe platoul Sălii Sporturilor. Cele mai așteptate concerte au fost cele ale trupelor Alternosfera, Bucovina, Negură Bunget, Implant pentru Refuz sau Firma.

O surpriză a fost și apariția spontană a unei mirese excentrice, o împătimită a rockului, care a îndrăznit să rupă stilistic unitatea ținutei prin purtarea unor încălțări sport extrem de simpatice. Reacția publicului a fost entuziastă și generoasă, mireasa fiind purtată îndelung pe brațele mulțimii.

"Am avut parte de trei zile pline de entuziasm și energie. Ne-am bucurat alături de fani, deși vremea a fost puțin cam rece pentru un festival outdoor. În ciuda acestui lucru aplauzele nu au încetat să curgă, zâmbetele să fie pe fața tuturor, iar muzica să răsune.

Mulțumirile noastre merg atât spre trupe și colaboratori, cât și spre miile de oameni faini care au alcătuit un public de milioane", declară Bianca Szocs, organizator al We Are Rocking the City.

 

Comenteaza