Cel mai mare târg de carte din Cluj îşi deschide porţile
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Apr 2017, 15:58
- Cultură
- Ascultă știrea
70 de edituri şi agenţii de difuzare de carte, reunite la 60 de standuri, vor prezenta cele mai recente apariţii editoriale din ţară şi de peste hotare, best-seller-urile momentului şi titlurile în vogă în ultima perioadă. Vor avea loc 90 de evenimente: lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii şi dezbateri despre carte şi literatură, oferite de către organizatori şi participanţi.
Proiectele Radio România
- Faza locală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu", organizată de Radio Cluj,
care va avea loc vineri, 7 aprilie, la ora 16:00.
- Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi
recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai
învăţământului românesc. Sâmbătă, 8 aprilie, la ora 10:30, sunteţi aşteptaţi să îi cunoaşteţi pe
„invitaţii de nota 10" la Gaudeamus, elevi din judeţ premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline: Ferencz Pèter (Şcoala Gimnazială Unguraş), Ambăruş-Egyed R.Ágnes (Liceul Unitarian János Zsigmond, Cluj-Napoca), Balázs Hanna Imola (Liceul Teoretic
Apáczai Csere János) şi Finta Klára Enikö (Liceul Unitarian János Zsigmond). Premiile vor fi oferite de Dacia şi de restaurantul Shanghai.
- Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit unei biblioteci publice.
Premiile Gaudeamus vor fi decernate duminică, 9 aprilie, începând cu ora 12:00
- Trofeele Gaudeamus (acordate editurilor - locurile 1, 2 şi 3) şi cea mai râvnită carte, decernate
prin votul publicului, exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului
- Trofeele presei - decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin votul
publicului
- Premiul educaţia - decernat unei instituţii de învăţământ în semn de apreciere a modului de
promovare a ofertei sale educaţionale la Gaudeamus Cluj
- Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare, de către Lions Club Genesis Cluj
- Premiile tombolei Gaudeamus, care vor fi acordate pe baza tragerii la sorţi a buletinelor de vot
al publicului şi care constau în sume de bani (oferite de Lions Club Genesis Cluj) şi în obiecte de
mobilier (oferite de Casa Augustin).
- Premiile Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu", oferite de Lions Club Genesis Cluj
şi Restaurant Shanghai.
Calendarul programului Lectura 2017: Oradea (10-14 mai), Litoral (11-15 august), Gaudemus Carte Şcolară (14-24 septembrie) şi Gaudeamus Internaţional (22-26 noiembrie).