Hub creativ de weekend la Cluj. Într-un spaţiu industrial

Hub creativ de weekend la Cluj. Într-un spaţiu industrial
Un spaţiu industrial din Cluj-Napoca se transformă, preţ de un weekend, în Social Innovation Hub (H33). Este vorba despre fostul depozit Prodvinalco (Horea nr. 33), iar evenimentul reprezintă prima etapă a proiectului Orașul Acasă 2017 organizat de Urbanect şi municipalitate. Intrarea este liberă.

''Viața orașului devine din ce în ce mai intensă, simțindu-se din ce în ce mai acut nevoia de spațiu care să găzduiască activitatea creativă aflată în plină expansiune. În același timp în trupul orașului există spații inerte aflate temporar în așteptarea unei transformări. Dorim să atragem atenția asupra valorii pe care o pot aduce aceste spații vieții culturale a orașului prin utilizare inovativă, chiar și numai în evenimente cu caracter efemer. Ne propunem ca, timp de trei zile, să transformăm un spațiu fost industrial într-un hub inovativ în care artele se conectează cu publicul. Arta plastică, fotografia, performance-ul, arta dramatică, arhitectura, designul, muzica, video art-ul, etc. vor fi prezente la această întâlnire și vor putea fi admirate într-o atmosferă de relaxare și socializare și într-un decor inedit", transmit organizatorii. 

Expoziţii

Omul Micro Macro Cosmos - Pictură murală de Kero și Ocu
Totemuri - Expoziție de sculptură de Balla Csaba
Expoziție fotografie de arhitectură de Laurian Ghinițoiu
Creepy Friends of Our Kids - Expoziție de fotografie de Dan Coroian
Expoziție de fotografie de Crina Prida
Suflete - Expoziție colaj de Paul Viziteu
Samothraki Adventure - Expoziție de fotografie de Ciorchin
All You Can Seat - Expoziție de design mobilier cu Asociația "Șezi"

Instalaţii

Calmo di tutti calmi - Instalație suspendată de Dana Ștefănoiu
Conversations in The Hive - Instalație video interactivă de Alexandru Mora
... Instalație de - Asociația Studenților Arhitecți - A.St.A. Cluj
Doalanga - Instalație de Blajin

Teatru 

Urletul de Allen Ginsberg: Vineri, 12 mai, ora 20.00 - un spectacol în viziunea lui Ionuț Caras. Cu Ionuț Caras, Vasile Gherghel, Călin Torsan. Un spectacol marca "Texte bune în spații nebune". Spectacol oferit de Sfera Donatorilor din Transilvania, o acțiune marca Niște Oameni

Testimonial 

Amintirile depozitului: Sâmbăta, 13 mai, ora 18.00- Moment comemorativ cu ing. Petrescu în dialog cu Cosmina Berindei. Degustare de Coniac cu "Prodvinalco"

Performance 

Visual Mapping on the Wall, Sâmbătă, 13 mai, ora 20.30 - performance de Vloop

Workshopuri

Lightpainting, Duminică, 14 mai, ora 18.00: - Workshop de fotografie coordonat de Ciorchin 

Cartarea senzorială, o documentare a spațiului efemer - workshop de analiză a evenimentului coordonat de E.A.S.A.- European Architecture Students Assembly

Traista Urbană - Workshop coordonat de Grupul de voluntariat "Impact" a liceului O. Ghibu din Cluj
Workshop imprimare tricouri - Outdoor 4U
Workshop de pictat obiecte

Concerte 

Sâmbătă You have the Floor, ora 22.00 - Karaoke coordonat de Emil Kovacs. ElectroShow, Duminică, 14 mai, ora 20.00 - electro-music and analogic video projection cu Men-D și Cătălin Bocârnea. DJ Set cu Thufir

Următoarele etape ale proiectului se vor desfășura în august la Plaja Grigorescu, în octombrie în Parcul Etnografic din Hoia și în decembrie în Parcul "Simion Bărnuțiu".

Comenteaza