Cum a fost la Jazz in the Park 2017 VIDEO

Cum a fost la Jazz in the Park 2017 VIDEO
Peste 70.000 de persoane au participat la ediţia din 2017 Jazz in the Park, festival ce a avut loc între 26 iunie şi 2 iulie la Cluj-Napoca, în Parcul Central, pe malul Someşului, la Opera Maghiară şi la Pata Rât.

Organizatorii au lansat miercuri aftermovieul ediţiei 2017. 

Peste 200 de muzicieni din 15 țări au adus cele mai actuale influențe și combinații ale jazzului cu alte stiluri, de la rock, funk până la electro.

Printre artiștii care au concertat la festival se numără americanii de la Vintage Trouble, veniți pentru prima dată în România, avangardistul muzicii jazz Dhafer Youssef, unul dintre cei mai celebri percuționiști ai lumii, Jojo Mayer și trupa lui, Nerve, regina muzicii latino din Peru, Susana Baca, corul a cappella Viva Vox, Dario Rossi, trupele Mammal Hands, Barcelona Gipsy Balkan Orchestra, Skalpel, Hidden Orchestra, Gauthier Toux Trio.

„A fost cu siguranță cea mai bună și complexă ediție de până acum, am avut un line-up de excepție, o aranjare diferită a parcului, cu mai multe scene care se completau și o scenă nișată pe electro-jazz care a fost extrem de bine primită. Atmosfera a fost extraordinară atât în parc, cât și în celelalte locuri în care am fost prezenți: pe mal, la Operă, pe străzile orașului și la Pata Rât.

Ne pare bine că am ajuns și în cea mai defavorizată zonă a Clujului, lângă groapa de gunoi a orașului, iar evenimentul de acolo a unul special cu o atmosferă deosebită", a declarat fondatorul festivalului, Alin Vaida.

13.500 de euro strânși din bilete neobligatorii

Intrarea la concertele din spații publice a fost liberă, cu bilet neobligatoriu pe care participanții îl puteau plăti dacă doreau să susțină Fondul Jazz in the Park. 13.500 de euro s-au strâns din bilete neobligatorii la festival, iar banii intră în Fondul Jazz in the Park și vor finanța inițiative culturale, sociale și educaționale benefice orașului.

Cine sunt câștigătorii Concursului Internațional Jazz in the park 2017

Antal Gabor Trio din Ungaria e trupa care a câștigat anul acesta Concursul Internațional Jazz in the Park, desfășurat în cadrul festivalului, pe malul Someșului. Premiul doi îi revine formației Paolo Recchia Trio din Italia, iar premiul trei, trupei Hences Quartet.

Juriul a acordat premii pentru cel mai bun instrumentist - Markosi Joszef (Lilin Quartet) și pentru cel mai bun solist vocal - Diana Săveanu (Infusion). Premiul pentru cea mai valoroasă compoziție merge la Koszika es Csabika, iar distincția pentru cel mai bun aranjament, la The Roots.

Juriul a mai acordat un premiu onorific pentru tehnică remarcabilă toboșarului Fekecs Ákos, din Antal Gábor Trio, vocalistului Sandu Bantaș, din Beyond Duo, din Republica Moldova, și un premiu special tinerei saxofoniste de 10 ani Berkes Adél, din Berkes Quartet.

Juriul concursului a fost format din Ștefan Vannai, profesor de jazz, Balázs Bágyi, președintele Uniunii Jazziștilor din Ungaria, Florian Lungu, promotor de jazz, Dragoș Bâscă, promotor de jazz și Aranka Takacs, managerul Concursului Internațional Jazz in the Park.

Comenteaza