Casa Municipală de Cultură şi-a deschis porţile pentru ZAIN, festivalul creativilor FOTO

Casa Municipală de Cultură şi-a deschis porţile pentru ZAIN, festivalul creativilor FOTO
Festivalul dedicat creativilor - ZAIN – Design Expressions 2017 - şi-a deschis porţile, miercuri seara, cu vernisajul expoziţiei centrale, găzduită de Casa Municipală de Cultură din Cluj-Napoca.

Aşadar, creaţiile a peste 70 de designeri de produs, vestimentari, graphic design şi ilustraţie, accesorii şi instalaţii, din ţară şi din străinătate, pot fi vizitate până duminică seara, 22 octombrie 2017. De asemenea, Adrian Vele, câștigătorul ZAIN Accelerator 2017, şi-a lansat colecția rezultată în urma procesului de mentorship - rucsace şi genţi în 6 culori. 

"Au trecut trei ani de la lansare. Acum ZAIN e festival, e academie, e studio, e accelerator de creativi și idei bune. Aşa cum am obişnuit publicul, şi anul acesta am încercat să găsim un spaţiu neconvenţional, în buricul târgului, pentru expoziţia centrală şi am ajuns la Casa Muncipială de Cultură, care are porţile ferecate de ceva ani. Noi am reuşit să o împrumutăm pentru câteva zile şi să îi dăm o nouă întrebuinţare", a spus arhitectul Răzvan Luca pentru Realitatea FM Cluj. 

Creativii se reinventează de la an la an şi în 2017 imaginea festivalului este o ceapă roşie, tăiată pe jumătate. "Anul trecut am avut drept imagine o oaie tunsă, iar ca motto - prezentăm toate etapele designeului. Anul acesta am mers pe - descoperă designul. Ceapa este un obiect banal din cotidianul nostru. Dar dacă o studiezi, descoperi că are o structură complexă şi plină de detalii. Aşa e şi cu designeul. E incorporat în viaţa de zi cu zi, e peste tot şi a devenit cotidian. Prin fesivalul nostru vrem să aduce în atenţie că designeul e pretutindeni, că un desgin bun poate trece neobservat fiind în concordanţă cu viaţa de zi cu zi", au explicat organizatorii ZAIN. 

În ceea ce priveşte programul festivalului, trebuie menţionate câteva evenimente speciale: Meşteşug Contemporan - proiectul ZAIN care pune la un loc designul contemporan de produs și meșteșugurile tradiționale, având miza de a aduce în actualitate produsele rezultate prin aplicarea tehnicilor tradiționale, deschiderea către publicul larg și prezervarea activă a meșteșugului (Demonstratie sticlărie - Szalma Laszlo Zsolt, Demonstrație olărit - Daniel Les, Duminică, Demonstrație împletire răchită - Zoltan Bojodi), Sesiune de discuții despre design de festival, Webshop Castel în Transilvania - o expoziție de produse unice, inspirate de castele din Transilvania și create de artiști locali (Designerii au fost rugați să se inspire din tematica de castel și să redea stări și idei asociate acesteia - de exemplu nostalgie, eleganță, timp liber, proximitatea naturii, epoci istorice, stiluri arhitecturale, grădini de castele, lume de basm, grădină fermecată, etc. Produsele sunt create din materiale naturale, locale) sau Expoziția celor mai bune lucrări ale tinerilor designeri din cadrul Departamentul de Design al Universității de Artă și Design din Cluj.

Un moment mult aşteptat este prezentarea de modă ZAIN, eveniment ce în anii trecuţi a avut loc tot în spaţii neconvenţionale precum Biserica Reformată de pe Ulița Lupilor sau Castelul Banffy din Răscruci). Locaţia evenimentului de vineri seara, ce va începe la ora 20:00, este ţinută încă la secret. Organizatorii spun că va avea un alt format şi nu obişnuitul catwalk. Un alt eveniment dedicat în special doamnelor este Vintage Sale, ce va avea loc duminică, între orele 14:00 - 17:00, la Zain Studio. 

Festivalul se încheie duminică, 22 octombrie 2017, cu Midnight Snack, pe latura de nord a Pieţei Unirii, în faţa Casei Municipale de Cultură, începând cu ora 20:00. 

Peste 8.000 de persoane au participat la cele 13 evenimente organizate în cadrul celei de a doua ediţii a festivalului ZAIN. Primul an de ZAIN a însemnat peste 5.000 de participanți, 4 zile, 11 secțiuni, printre care o expoziție centrală unde au expus peste 60 de designeri, desfășurată într-un spațiu de 400 metri pătrați, o premieră în România - primul fashion show organizat într-o Biserică și multe altele.

PROGRAMUL ZAIN 2017 AICI

 

Comenteaza