Femeia clasică revine în moda clujeană FOTO

Femeia clasică revine în moda clujeană FOTO
“Back to the garden” se numeşte cea de-a doua colecţie lansată de Ştefana Luduşan, proaspăt absoleventă a Universităţii de Artă şi Design (UAD) din Cluj-Napoca.

Colecţia toamnă-iarnă 2017-2018 se adresează femeii clasice, elegante şi romantice: "Încerc să captez eleganţa feminină, în domeniul modei acest lucru a devenit comercial. Merg spre renaştere, baroc, fiind o continuare a primei mele colecţii, cea pe care am pregătit-o pentru lucrarea de licenţă - "Natural Garce", inspirată de aristocraţia secolelor XVI-XVII, cu reguli stricte de conduită vestimentară", a spus tânăra de 22 de ani. Designerul a folosit materiale spectaculoase, fie ca textură sau print, precum mătăsuri, stofe sau brocart. Pentru că s-a jucat cu volumele, hainele se potrivesc pentru toate tipurile de siluetă.

Lansarea noii colecţii, ce a avut loc într-o fostă croitorie industrială, a coincis cu lansarea brandului personal al Ştefanei Luduşan - Acorn. Tinutele unicat vor fi disponibile spre vânzare, în curând, pe site-ul dedicat.

Creaţiile tinerei au fost remarcate în cadrul Galei UAD şi consemnate în publicaţii de specialitate, precum Elle sau A List Magazine. 

Comenteaza