O nouă premieră la Teatrul Naţional din Cluj. Švejk în concert

O nouă premieră la Teatrul Naţional din Cluj. Švejk în concert
Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca anunță o nouă premiera: Švejk în concert, după Peripețiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hašek, traducere de Jean Grosu, care va avea loc joi, 21 decembrie 2017, de la ora 19:00.

Jaroslav Hašek (30 aprilie 1883 - 3 ianuarie 1923) a fost un scriitor satiric, umorist și anarhist socialist ceh, cunoscut, în special, pentru romanul său Peripețiile bravului soldat Švejk, scris între 1921 și 1923, care a fost tradus în peste șaizeci de limbi și reprezintă capodopera sa fiind considerat unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX. O traducere parțială în limba română a acestui roman, publicată în 1935 a fost semnată de Gafița Buga, varianta integrală, tradusă de Al. O. Teodoreanu și Jean Grosu, cu ilustrații originale de Josef Lada, a apărut in 1956. Multe dintre situaţiile şi personajele din roman sunt inspirate din serviciul militar pe care Hašek l-a efectuat în cadrul Regimentului 91 Infanterie din armata austro-ungară.
Hašek a mai scris și peste o mie cinci sute de povestiri. A lucrat ca jurnalist, a dus o viață de boem și farsor.

Aventurile lui Švejk încep prin comentarea cu naivitate a atentatului de la Sarajevo din 1914 și declanșarea Primului Război Mondial, când este mobilizat în rândurile armatei austriece. Comentariile de la cârciumă, bârfele politice, îl determină pe acesta să se înroleze în armată. În civilie, „bravul" soldat trăia din negustoria de câini. Pe tot parcursul „războinicei" călătorii, Švejk ajunge ordonanță la Otto Katz, care îl pierde la un joc de cărți, fiind câștigat de locotenentul-major Lukas, în compania căruia pleacă pe front. Înaintând pe linia frontului, ghinionistul Švejk nimerește la fiecare pas într-o nouă dandana: pierde trenul și merge pe jos în altă direcție, unde este luat drept spion; aflat într-o misiune de recunoaștere, probează uniforma unui prizonier rus fugar și este confundat cu acesta; scrisorica de amor a locotenentului Lukas, în loc să fie înmânată soției ajunge în mâinile soțului și alte multe năzbâtii. Švejk este omul pildelor, al nepăsării inocente, al sufletului de copil, mereu zâmbitor, fără nici un fel de frământări interioare. Pentru fiecare întâmplare el află, în memoria sa prodigioasă, exemple, situații similare, exasperându-și toți interlocutorii și mai ales superiorii săi ierarhici.

Iată ce ne spune Ada Milea despre ideea spectacolului aflat în plin lucru: „Am vrut să pară o călătorie cu trenul spre linia frontului, dar să existe posibilitatea de a «deraia» de la ceea ce pare a fi. Am ales câteva personaje și întâmplări pe care le-am pus în tren, chiar dacă ele nu aveau vreo legătură cu drumul din cartea lui Hašek. M-a interesat atitudinea diferită a fiecăruia în drumul spre prăpăd și moarte. Cartea (sper că și concertul) profită din plin de hazul situațiilor și demonstrează că războiul e o nebunie care nu are nici o legătură cu noi (chiar dacă, eventual, murim în el)".

În călătoria ei muzicală Ada Milea - așa cum o face de cele mai multe ori în spectacolele ei concert - alătură umorul și reflecția serioasă, așa cum se poate vedea din versurile unui cântec ai cărui protagoniști sunt Švejk, Dub, Lukas și Otto Katz: „Ăștia te pot aresta oricând / pentru ce-ai spus în gând / pentru c-ai scris un cuvânt suspect într-un rând / trebe să ai grijă ce spui / când, unde și cui / să nu te trezești că-i vorbești inamicului". Exemplele pot continua, dar nu dorim să răpim plăcerea spectatorilor să le descopere singuri.

 

Comenteaza