Premiată în Franţa, scriitoarea clujeană Florina Ilis vorbeşte despre moarte în nuvela lui Tolstoi, la BCU, unde lucrează

Premiată în Franţa, scriitoarea clujeană Florina Ilis vorbeşte despre moarte în nuvela lui Tolstoi, la BCU, unde lucrează
Clujenii interesaţi de modul în care boala şi moartea sunt tratate într-una dintre nuvelele lui Lev Tolstoi, „Moartea lui Ivan Ilici”, pot participa miercuri seara la prezentarea susţinută pe această temă de profesorul clujean Florina Ilis, de la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, şi şef serviciu la Biblioteca Central-Universitară, unde are loc prezentarea.
Conferinţa va fi susţinută în cadrul Atelierului Philobiblon Medica, un cadru informal de discuţii multi- şi transdiciplinare, focalizate pe chestiuni aparţinând ştiinţei medicale, dar care se află de fapt la graniţele şi la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul, şi are loc în sala de Periodice Curente a BCU.

„Entuziasmul lecturii acestei unice nuvele a fost unanim, pentru că dincolo de orice învăţătură sau lecţie despre moarte, în nuvela Moartea lui Ivan Ilici ne copleşeşte exact contrariul, şi anume lecţia despre viaţă”, a explicat Ilis în schiţa conferinţei.

Ilis a fost premiată în Franţa, în octombrie, de către revista Courrier International, cu Premiul pentru Cea mai bună carte străină a anului 2010, „Cruciada copiilor”.
Comenteaza