Supliment: Întâlnirea Ierarhilor orientali catolici din Europa
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Noi 2010, 23:39
- Cultură
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
În zilele de 5-7 noiembrie a.c., la Sofia (Bulgaria) s-au desfăşurat lucrările întâlnirii anuale a Ierarhilor orientali catolici din Europa, având ca temă: “Criterii de eclezialitate ale Bisericilor Orientale Catolice şi realitatea de astăzi”. Tot cu această ocazie s-au sărbătorit 150 de ani de existenţă a Exarhatului catolic de rit bizantin pe teritoriul Bulgariei, trecut prin grele persecuţii în decursul acestor ani.
La evenimentul celebrativ, organizat de către Exarhul apostolic de Sofia, Preasfinţia Sa Christo Proykov, a participat şi Nunţiul apostolic în Bulgaria, Mons. Januariusz Bolonek, reprezentanţi ai Guvernului bulgar şi preşedintele republicii, Georgi Pîrvanov. Din partea Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, au participat P.S. Florentin Crihălmeanu, P.S. Alexandru Mesian, P.S. Virgil Bercea şi Mons. Mihai Todea.
Evenimentul s-a desfăşurat sub patronajul Consiliului Conferinţei Episcopilor din Europa (CCEE) şi cu participarea Eminenţei Sale Péter Cardinal Erdõ, preşedintele CCEE, a Eminenţei Sale Leonardo Cardinal Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, împreună cu 35 de Episcopi din diferite Biserici Orientale Catolice şi din diverse părţi ale Europei. Întâlnirea a inclus vizite în Sofia şi la Plovdiv, două oraşe emblematice ale istoriei creştine din Bulgaria, celebrări liturgice şi conferinţe. Înalţii Ierarhi care au luat cuvântul au subliniat faptul că “criteriul eclezialităţii Bisericilor Orientale Catolice se găseşte tocmai în deplina comuniune cu Sfântul Scaun al lui Petru”.
Lucrările întâlnirii au început în data de 5 noiembrie, prin rugăciunea parastasului în memoria Mons. Eleuterio Fortino, care pentru mulţi ani şi-a desfăşurat activitatea ca secretar al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor şi co-secretar al Comisiei Mixte de Dialog dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă. Conform programului iniţial al întâlnirii, ar fi trebuit ca Mons. Eleuterio să înceapă, prezentând tema: “Criteriile de eclezialitate ale Bisericilor Orientale Catolice în baza documentelor Conciliului Vatican II şi a documentelor pontificale recente”. Însă, în baza celor schiţate de către Mons. Eleuterio, conferinţa a fost susţinută de către Pr. Arhimandrit Manuel Nin, rector al Colegiului Pontifical Grec Sf. Atanasie din Roma. A urmat intervenţia Excelenţei Sale Antonio Maria Veglio, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Migraţi şi Itineranţi, cu tema: “Structuri pastorale pentru migranţii catolici ai Bisericilor Catolice Orientale în baza instrucţiunii Erga migrantes caritas Christi”. În relatarea sa, Excelenţa Sa Antonio Maria Veglio a pus accentul pe “realitatea primirii pastorale a migranţilor catolici orientali şi căutarea soluţiilor în a găsi sau a crea structuri pastorale care să permită acestora o mai bună şi continuă creştere a vieţii creştine în diasporă”.
În după-amiaza zile de 5 noiembrie, Sfânta Liturghie a fost celebrată de către Preasfinţia Sa Christo Proykov la Plovdiv, prilej cu care au fost comemoraţi martirii greco-catolici ai persecuţiei comuniste. În 6 noiembrie au urmat conferinţele Excelenţei Sale Cyril Vasil, secretarul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, cu tema: “Raporturile Congregaţiei pentru Bisericile Orientale cu Bisericile Răsăritene din Europa şi viitorul lor”, şi conferinţa Excelenţei Sale Dimitrios Salachas, Exarhul apostolic al Greciei, având ca temă: “Bisericile Orientale Catolice în lumina dialogului teologic oficial dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă în întregul ei”. După-amiază a avut loc vizita la Muzeul Naţional din Sofia, iar seara s-a încheiat prin celebrarea liturgică în biserica Mănăstirii Surorilor Euharistice, biserică dedicată Fericitului Ioan al XXIII-lea. În cadrul predicii, Eminenţa Sa Leonardo Cardinal Sandri a subliniat fidelitatea faţă de Hristos şi Sfântul Scaun a Bisericii Greco-Catolice din Bulgaria, invitându-i pe cei prezenţi să devină adevăraţi mărturisitori ai credinţei astăzi. După Sfânta Liturghie, Nunţiul apostolic a dat citire scrisorii Eminenţei Sale Tarcizio Cardinal Bertone, care, în numele Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, a transmis un mesaj Eminenţei Sale Leonardo Cardinal Sandri, cu ocazia jubileului de 150 de ani ai Bisericii Greco-Catolice din Bulgaria. În încheiere, Eminenţa Sa Cardinal Sandri a dat participanţilor binecuvântarea apostolică.
În ziua de 7 noiembrie a avut loc întâlnirea conclusivă şi Sfânta Liturghie în biserica Exarhatului din Sofia, fiind astfel încheiată întâlnirea din acest an a Ierarhilor Bisericilor Orientale din Europa. Următoarea întâlnire va avea loc la Oradea, având ca temă: “Îmi veţi fi martori: noua evanghelizare în Bisericile Orientale din Europa”.
(Pr. Marius CERGHIZAN, Secretar episcopal)

Comenteaza