“Interferenţe”, la final

“Interferenţe”, la final
5.500 de spectatori au participat la evenimentele Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe 2010, care s-a încheiat duminică seară cu spectacolele “Ruins True” şi “Mothers”.
Festivalul, care a găzduit reprezentaţiile semnificative a 12 companii din nouă ţări la Cluj, s-a deschis cu expoziţia realizată de Adrienne Darvay Nagy, “Interferenţe - Douăzeci de stagiuni la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj”, urmată de concertul de jazz al formaţiei Elevation din SUA. În următoarele zece zile au avut loc evenimentele conexe la Casa Tranzit, unde, printre altele, au fost proiectate două spectacole de Tadeusz Kantor. În cadrul celor nouă dialoguri cu public, spectatorii au avut ocazia să îi întâlnească pe creatorii pieselor invitate; au avut loc şi conferinţe incitante cu participarea lui George Banu, Tamás Koltai, Nina Király, Cristina Modreanu, Josef Nadj.

În cadrul festivalului au fost prezentate şase cărţi: George Banu- “Peter Brook şi teatrul formelor simple”, “Andrei Şerban. O biografie”, Myriam Bloedé: “Monumentele funerare ale lui Josef Nadj”, Adrienne Darvay Nagy: “Stief Magda”, Gábor Tompa - “Cortină de semne. Mic dicţionar de expresii teatrale proprii” (editat de Andrea Zsigmond), “Două decenii la cumpăna mileniului - Premierele Teatrului Maghiar de Stat Cluj 1990-2010” (editat de Erzsébet Salat-Zakariás). Cele 27 de spectacole ale companiilor Shadow Casters din Croaţia, Teatro de la Abadía din Madrid, Théatre de l’Espace, Théatre de’l Incredule, Teatrul Odeon, Cie Josef Nadj, Teatrul Tamási Áron, Teatrul Naţional Habima, Sushi Center for the Urban Arts, Teatrul Csokonai, Teatrul Wyspianski din Silezia, RO Theater şi Teatrul Maghiar de Stat Cluj au avut loc în mai multe locuri din Cluj: în afara Sălii Mari şi a Noii Săli Studio ale Teatrului Maghiar, la Casa Tranzit, Teatrul Naţional Lucian Blaga, Muzeul de Artă Cluj şi Fabrica de Pensule. Serile festivalului au continuat în cafeneaua de la etajul Casei Tranzit.

În cadrul festivalului, teoreticianul de teatru Patrice Pavis a susţinut un workshop de analiză teatrală, cu participarea a treizeci de tineri specialişti din ţară şi străinătate. Pe lângă workshop, Pavis a susţinut şi o conferinţă deschisă, intutulată “Ce este teatrul postdramatic?” unui numeros public, la Universitatea Babeş-Bolyai. Între 2 şi 4 decembrie a avut loc şedinţa artistică a Uniunii Teatrelor din Europa, unde a fost prezentat “Emergency Entrance”, proiect comun al Uniunii Teatrelor Europene.


Comenteaza