DISTRIBUIE
Peste 100 de jucători au participat pe durata a patru zile la prima ediţie a turneului naţional AEGON Tennis Cup, dedicat juniorilor şi seniorilor şi desfăşurat la Winners Tennis Club.
Turneul a făcut parte din programul competiţional al FRT, categoria a III-a. La categoria 10 ani fete, câştigătoare a fost Oana Cocan, urmată de Jasmin Arif, ambele jucătoare fiind legitimate la Winners Tennis Club.
La 10 ani băieţi, învingător a fost Dan Căpâlna, care a trecut cu 6-3, 6-3 de Hânc Ştefan din Câmpia Turzii. Prima poziţie la 12 ani fete a revenit Ioanei Guna din Craiova, în vreme ce treapta secundă a fost ocupată de Tania Mare. Ioan Vidan a fost câştigătorul la 12 ani băieţi, după ce a trecut cu 6-0, 6-2 de Alex Bretan de la CSM Zalău, în vreme ce la dublu fete s-a impus perechea Ioana Guna – Oana Gavrilă, cu scorul de 6-2, 6-2 împotriva cuplului Laura Cazacu şi Tania Mare.
La categoria 14 ani fete, Andreea Gavrilă a învins-o pe Andreea Cula cu 6-0, 6-1, iar la băieţi Dragoş Pistea a dispus în finală de Tudor Turdean cu 6-0, 6-3. “Suveranul” categoriei 16 ani băieţi a fost Patrick Ciorcilă, care a trecut în finală de zălăuanul Mihai Grec, iar la fete învingătoare a fost Ilka Csoregi.
La categoria 18 ani dublu, trofeul a revenit perechii formate din Patrick Ciorcilă şi Radu Iepure, care a învins echipa compusă din Alex Bălin şi Darius Neica, cu 6-3, 3-6 şi 10-2 în tie-breakul final. La categoria 18 ani băieţi simplu, locul I a fost ocupat de Darius Neica, el obţinând victoria cu scorul de 2-6, 6-1, 6-2 în faţa lui Bogdan Ursu.
DISTRIBUIE
Comenteaza