SUPLIMENT Pelerinaj şi hram la mănăstirea din Molişet a părinţilor bazilieni

SUPLIMENT Pelerinaj şi hram la mănăstirea din Molişet a părinţilor bazilieni
Credincioşi din mai multe protopopiate ale Eparhiei de Cluj-Gherla au participat la pelerinajul organizat de către comunitatea călugărilor din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare (OSBM) la Mănăstirea “Coborârea Sfântului Spirit” din Molişet, jud. Bistriţa-Năsăud.

Evenimentul a avut loc cu ocazia sărbătorii hramului mănăstirii, care se celebrează, în fiecare an, începând de la sfinţirea acestui aşezământ monahal în 1994, în Duminica Tuturor Sfinţilor, duminica în care Biserica încheie timpul Penticostarului - timpul de bucurie început cu Învierea Domnului, continuat cu Înălţarea şi, apoi, cu momentul Coborârii harului Spiritului Sfânt de la Tatăl, prin Fiul. În dimineaţa zilei de duminică, 10 iunie a.c., Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu a celebrat Sfânta Liturghie solemnă la altarul amenajat în curtea mănăstirii, avându-i alături pe Ieromonahul Ioan Laurian Daboc, Superior Provincial OSBM, părinţii bazilieni, protopopi şi preoţi veniţi din Cluj-Napoca şi din mai multe parohii ale eparhiei.

Împreună cu credincioşii din împrejurimi şi cu cei veniţi de departe - mulţi din Cluj-Napoca şi Gherla -, la pelerinaj au participat Maica Valentina, Superioară Provincială, împreună cu surori OSBM, precum şi surori din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului. Au fost prezenţi şi numeroşi membri ai Ordinului Terţiar Bazilian. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul greco-catolic din Beclean.

"Astăzi, putem spune că Biserica celebrează rodul Coborârii Spiritului Sfânt, care este sfinţenia - şi-a început Episcopul eparhial cuvântul de învăţătură la Liturghie. Este vorba despre acele suflete deschise, care au ştiut să primească harul, dar şi să colaboreze în mod particular cu harul lui Dumnezeu, începând cu apostolii şi continuând cu întregul şir al sfinţilor, între care, cea dintâi, este pomenită Mărita Doamna noastră, de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria. (...) Astăzi, Biserica ne cheamă să ne reamintim luminile pe care le-am primit prin Sfintele Taine, pentru a fi întăriţi pe drumul nostru de credinţă. Ne stau alături aceste frumoase modele la care nu doar trebuie să privim, ci suntem invitaţi să ne şi rugăm lor, pentru că Biserica, în timp, a rânduit ca să se aducă un cult sfinţilor, tocmai pentru că ei au fost «lumină» în credinţă. Lumina este cea pe care trebuie să o căutăm noi, creştinii, lumina Spiritului Sfânt, şi aşa cum soarele îi luminează pe toţi cei care se supun razelor sale, la fel şi harul Spiritului Sfânt pătrunde în inimile care sunt deschise. Ca urmare, vă invit astăzi, în Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, să vă deschideţi inimile larg, să pătrundă harul, soarele dreptăţii, să lumineze şi să îndepărteze orice întuneric, pentru ca, întru Lumina Lui, să putem vedea şi noi, cu toţii, Lumina".

În calitate de gazdă a evenimentului, pr. Laurian Daboc i-a mulţumit Episcopului şi tuturor celor care au continuat tradiţia pelerinajului, reamintind faptul că, de-a lungul istoriei sale, Biserica Greco-Catolică a avut mănăstiri şi locuri de pelerinaj vestite în Transilvania şi chiar în lume, precum Nicula sau Bixad. Deşi aceste locuri sacre s-au confruntat deseori cu vitregia vremurilor, ele sunt şi rămân semne ale prezenţei lui Dumnezeu: "De exemplu, dacă privim spre Mănăstirea Nicula, în timpurile în care nu avea vieţuitori călugări, flacăra pelerinajelor a fost întreţinută de Episcopi, de preoţii din împrejurimi şi de credincioşii care mergeau în fiecare an în pelerinaj şi se rugau". Prin urmare, "întotdeauna să avem acest gând, ca, prin rugăciune, prin ceea ce facem, prin prezenţa noastră, prin străduinţa spre cele spirituale, prin ajutorul pe care reuşim să-l dăm, să menţinem şi să ajutăm bisericile, mănăstirile, şi astfel să întărim Biserica noastră".

La rândul său, Preasfinţia Sa Florentin a mulţumit tuturor participanţilor la Sfânta Jertfă Liturgică şi, în primul rând, "gazdelor noastre, călugării şi fraţii Ordinului Sfântului Vasile cel Mare - «Ordinul nostru», cum îl numea Cardinalul de binecuvântată memorie, Iuliu Hossu -, care, ajutaţi şi de rugăciunea noastră, pot să redevină acea lumină şi călăuză pe care a dorit-o Cardinalul în momentul în care administraţia Mănăstirii Nicula era dată, în 1936, călugărilor bazilieni. Îmi doresc şi consider că au resursele necesare să devină acea lumină a credinţei de care Biserica şi Eparhia noastră au mare nevoie".

(Biroul de Presă)

 

 

 

 

Comenteaza