Actriță de la Teatrul de Păpuși „Puck”, premiată la Timișoara

Actriță de la Teatrul de Păpuși „Puck”, premiată la Timișoara
Andra Ștefan, actriță aTeatrului de Păpuși „Puck”, a primit "Premiul Special pentru Candoarea și Firescul Interpretării", în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin” din Timișoara.

Distincția i-a fost acordată pentru rolul interpretat în spectacolul „Pinocchio", după Carlo Collodi, în regia lui Călin Mocanu, spectacol care a avut două reprezentații vineri, 27 octombrie, de la orele 10 și 17, la Casa Tineretului din Timișoara.

Andra Ștefan a absolvit atât U.N.A.T.C (Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie) București, secția Păpuși-Marionete, cât și Facultatea de Arte și Design din Timișoara, secția Grafică. Este artist-păpușar al Teatrului de Păpuși „Puck" din Cluj-Napoca, din anul 2014. Printre rolurile interpretate pe scena instituției se mai numără: Aurora din "Frumoasa din pădurea adormită" (regia Gabriel Apostol), Prințesa din spectacolul „Aleodor Împărat" (regia Decebal Marin) sau Micul Prinț din spectacolul "Poveste despre Micul Prinț" (regia Mihai Lungeanu).

Spectacolul „Pinocchio", după Carlo Collodi, în scenariul și regia lui Călin Mocanu, a avut premiera la Teatrul de Păpuși „Puck" din Cluj-Napoca în luna februarie a acestui an. Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Dan Bălan. Din distribuție mai fac parte actorii: Ionuț Constantinescu, Ștefan Craiu, Călin Mureșan, Andreea Bolovan, Robert Gutunoiu și Iulia Dinescu.

Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin" din Timișoara a avut loc între 22 și 29 octombrie și a găzduit spectacole din Serbia, Ungaria, Republica Moldova și România.
Juriul a fost alcătuit din prof. univ. dr. Oana Leahu, Facultatea de Arte din Târgu Mureş, Toma Hogea, regizor şi actor; Adela Moldovan, actor păpuşar şi regizor; Gabriela Mariş, teatrolog şi editor al revistei „Timpul Cireşelor" și Mariana Ivaşcu, actor păpuşar şi regizor.

 

Comenteaza