Când va fi inaugurată Scena Verde. Mai e nevoie de 45.000 de peturi

Când va fi inaugurată Scena Verde. Mai e nevoie de 45.000 de peturi
Scena Verde, teatrul plutitor pe lac, urmează să fie inagurată în 26 mai, anunţă reprezentanţii Societatăţii Culturale Filarmonia şi ai Facultăţii de Arhitectură din Cluj, iniţiatorii proiectului.

 

Teatrul plutitor va avea un pavilion parametric şi va fi amplasat pe o scenă flotantă din peturi. Organizatorii au amplasat mai multe țarcuri în oraș pentru colectarea: Mărăști (în Piața Mărăști și lângă Kaufland), Grigorescu (vizavi de Profi), Expo Transilvania, Gheorgheni (vizavi de Intersarvisan) și Mănăștur (Minerva).

Pentru că, în ultimele săptămâni, ţarcurile au fost vizitate de hoţi, campania de colectare se prelungeşte până în data de 20 mai. "Mai este nevoie de 45.000 de pet-uri", spun organizatorii. 

Șantierul scenei își va începe activitatea pe 16 mai, cu construirea modulelor flotante, urmând ca din data de 20 mai să înceapă ridicarea efectivă a scenei.

Organizatorii au specificat că doresc să aducă oraşului o alternativă pentru organizarea spectacolelor și concertelor în Cluj şi să ofere locuitorilor săi un altfel de decor pentru evenimentele de acest gen.

E estimat că platforma flotantă, pe care va fi proiectată scena, se va mentine la suprafață şase luni. Scena Verde va fi amplasată pe lacul din Gheorgheni.

Comenteaza