Candidaţii greci şi cei non UE la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021

Candidaţii greci şi cei non UE la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021
Titlul de Capitală Europeană a Culturii va fi deţinut în 2021 atât de un oraş din România, cât şi de unul din Grecia. O competiţie paralelă, în acelaşi scop, este organizată şi pentru un oraș din statele candidate sau potențial candidate la UE.

Dacă în ceea ce priveşe ţara noastră, patru oraşe - Bucureşti, Baia Mare, Cluj-Napoca şi Timişoara - au ajuns în finala competiţiei, iar câştigătorul va fi anunţat în august 2016, de cealaltă parte, abia ce a fost programată etapa de preselecţie în cadrul căreia orașele candidate vor fi audiate de juriul de experți al UE. Întâlnirea va avea loc la finele lunii februarie 2016. 

Aşadar, 14 oraşe din Grecia îşi vor prezenta programele de canditatură în faţa experţilor evaluatori: Corfu, Delphi, Eleusis, Ioannina, Kalamata, Lesbos, Missolonghi, Pireu, Rodos, Salamina, Samos, Tripoli și Volos.

Capitală Europeană a Culturii este un titlu conferit de Parlamentul European unui oraş sau mai multora pentru un anProgramul se derulează din 1985. De-alungul timpului, trei oraşe din Grecia au deţinut acest titlu: Athena (1985), Thessaloniki (1997) şi Patras (2006).

Începând din 2007, programul a cuplat câte un oraş din ţările Europei occidentale cu altul din ţările central şi est-europene. Astfel, în anul menţionat, Capitală Europeană a Culturii a fost oraşul Sibiu, împreună cu oraşul Luxemburg.

Mai multe informații referitoare la competiția elenă pot fi consultate pe site-ul dedicat al Ministerului Culturii și Sporturilor din Grecia. 

Competiţie paralelă pentru un oraş din statele candidate sau potențial candidate la UE

În 2021, pe lângă România şi Grecia, titlul de Capitală Europeană a Culturii va fi deținut și de un oraș din statele candidate sau potențial candidate la UE, desemnarea acestui oraș fiind realizată printr-o competiție paralelă. Juriul de experți independenți, reunit la București în data de 11 decembrie 2015, a recomandat preselecția orașelor Herceg Novi din Muntenegru și Novi Sad din Serbia. 

După confirmarea recomandării juriului de către Comisia Europeană, orașele preselectate își pot completa dosarele de candidatură până în toamna anului 2016.

Juriul se va reuni ulterior la Bruxelles, probabil în octombrie 2016, în vederea recomandării orașului care va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Comisia Europeană va nominaliza în mod oficial orașul care va deține titlul.

Buget de 35 milioane de euro pentru Cluj şi un program cultural axat pe 9 teme

Participarea municipiului Cluj-Napoca la programul UE ar urma să beneficieze de o finanţare de 35 de milioane de euro. Din această sumă, Primăria Cluj-Napoca ar urma să aloce, din 2017 până în 2022, 15 milioane de euro.

Bugetul total se împarte în trei categorii, urmând să acopere în primul rând costurile programului cultural, mai apoi cheltuielile pentru marketing şi comunicare, iar la final cele cu angajaţii şi colaboratorii, respectiv cele administrative şi logistice.

Asociaţia Cluj-Napoca 2021 - Capitală Culturală Europeană a anunţat încă din martie 2015 principalele teme ale programului de candidatură. Acestea sunt 9 la număr: satul transilvan, creativitatea socială, interculturalitate, Someș de la Vest la Est, Youth Legacy, artele spectacolului, centru european de artă contemporană, Cluj Media City, Treasure Cluj. Prezentarea pe larg AICI.

Capitalele anilor 2016-2020

În 2016, Capitale Europene ale Culturii sunt oraşele Wroclaw (Polonia) şi Donostia/San Sebastian (Spania). Vezi cum arată acestea şi ce programe le-au pregătit turiştilor AICI

În 2017, orașele nominalizate sunt Aarhus (Danemarca) și Paphos (Cipru), urmate de Leeuwarden (Țările de Jos) și Valletta (Malta) în 2018, respectiv de Matera (Italia) și Plovdiv (Bulgaria) în 2019. În 2020, titlul va fi deținuț de un oraș din Irlanda și un oraș din Croația.

Comenteaza