Cele trei rădăcini religioase ale Jocurilor Olimpice

Jocurile Olimpice au debutat ca un eveniment în onoarea lui Zeus

Jocurile Olimpice au originea în Antichitate, în localitatea Olympia, din Grecia. Însă grecii nu concurau doar cu scopul de a câştiga o competiţie sportivă, care la vremea aceea consta doar într-o probă de alergare. Grecii considerau că un trup puternic este un mijloc prin care îl pot onora pe Zeus, zeul suprem. De aceea, Jocurile Olimpice erau, mai degrabă, o sărbătoare religioasă. Zeus era considerat regele/împăratul olimpienilor. Participanţii la Olimpiadă stăteau în faţa unei statui a lui Zeus, care ţinea în mână un fulger, şi se rugau lui, promiţându-i să-i aducă onoare.

Rădăcinile religioase ale motoului olimpic

Preotul catolic Henri Didon (1840-1900), scriitor şi orator francez celebru, este autorul motoului olimpic: „Citius, altius, fortius" („Mai repede, mai sus, mai puternic"). Expresia în latină a fost folosită de către pr. Didon la sfârşitul unei conferinţe a tineretului desfăşurată la Paris, în 1891, având ca temă progresele revoluţiei industriale pentru lumea religioasă. Datorită impactului acestor cuvinte profund spirituale, motoul a fost propus de către Pierre de Coubertin („părintele" Jocurilor Olimpice moderne) la crearea Comitetului International Olimpic, în anul 1924, şi a fost folosit pentru prima dată în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Astăzi, Jocurile Olimpice sunt văzute ca o arenă în care spiritul, mintea şi trupul atleţilor aspiră să exceleze şi să depăşească standardul la care se găsesc în prezent. În esenţă, atleţii urmăresc, nu atât să concureze unii împotriva altora, ci să se dezvolte armonios ei înşişi, din toate punctele de vedere. Astfel, ei împlinesc în literă şi în spirit esenţa motoului competiţiei.

Rădăcinile religioase ale crezului olimpic

Londra a găzduit Jocurile Olimpice prima dată în anul 1908. Înainte de începerea Olimpiadei, Episcopul anglican Ethelbert Talbot a afirmat că: „La Jocurile Olimpice, cel mai important lucru nu este să câştigi, ci să participi". Acelaşi Pierre de Coubertin a folosit această declaraţie a Episcopului Talbot şi a formulat crezul care a rămas până astăzi: „La Jocurile Olimpice, cel mai important lucru nu este să câştigi, ci să participi, la fel cum în viaţă cel mai important lucru nu este triumful, ci lupta".

Astfel, în esenţă, Olimpiada urmăreşte să-I aducă onoare lui Dumnezeu pentru capacităţile fizice şi spirituale, să încurajeze sănătatea şi vigoarea şi, poate, chiar să-l inspire pe omul de rând să urmeze aceste principii de viaţă.

(SemneleTimpului.ro)