Cluj: Concert în curtea spitalului pentru medicii din linia întâi

Cluj: Concert în curtea spitalului pentru medicii din linia întâi

Concertul va avea loc joi, 3 septembrie, în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca, în onoarea medicilor și cadrelor medicale implicate în lupta cu noul coronavirus, dar și pacienților.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT), instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca, organizează joi, 3 septembrie de la ora 16.00, un concert muzical-instrumental, în onoarea medicilor și cadrelor medicale, implicate în lupta cu noul coronavirus, dar și pacienților.

Intitulat „De la suflet la suflet”, evenimentul va avea loc în curtea spitalului situat pe strada Clinicilor, nr. 3-5 din Cluj-Napoca și va fi susținut de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a instituției clujene de cultură, dirijor profesor Ovidiu Barteș.

Evenimentul, care este un tribut de onoare adus medicilor și cadrelor medicale aflate în prima linie a luptei cu pandemia, dar care reprezintă, în egală măsură și un tribut adus umanității, se va desfășura fără accesul publicului larg, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție și siguranță sanitară.

Comenteaza