Foto Clujul se transformă într-o lume magică! Începe marele Festival Internațional „Puck”/ Programul complet

Artiști și specialiști din domeniul teatrului de păpuși și marionete din Olanda, Danemarca, Ungaria, Spania, Italia, Grecia și Spania se vor reuni la Cluj între 2 și 5 iunie 2026, la cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional „Puck”.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Cei mici sunt așteptați alături de familii la spectacole de teatru de păpuși ale unor artiști, instituții și companii teatrale din București, Ploiești, Timișoara, Brașov, Sibiu sau Alba Iulia, dar și din străinătate. Reprezentațiile vor fi găzduite de sălile Teatrului de Păpuși „Puck”, ale Teatrului Național Cluj, Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” (la vechiul sediu de pe str. I. I. C. Brătianu, nr. 25) și Teatrul Magic Puppet.

Pe lângă spectacole, vor mai avea loc manifestări dedicate artiștilor, cum ar fi masterclassul de animație cu marionete susținut de Bence Sarkadi în 3-5 iunie la Magic Puppet.

Programul integral al festivalului:

Marți, 2 iunie

Ora 18 – Dracula. Despre cum am devenit monstru / Dracula. The monsters we made, Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj-Napoca, nonverbal, 7+, la Teatrul „Puck”, 45 min. 

Ora 20 – CaNON, Teatrul „Magic Puppet”, Cluj-Napoca, 15+, RO, la Teatrul „Magic Puppet”, 60 min.

Miercuri, 3 iunie 

Ora 10, 11:30 – Pippi Șosețica, Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj-Napoca, HU, 4+, la Teatrul „Puck”, 45 min. 

Ora 10:30 – Cipi, piticul uriaș, Teatrul „Arcadia”, Oradea, RO, 5+, la Teatrul Național Cluj, 60 min.

Ora 12:30 – Povestea regelui Lear, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong”, Sibiu, RO, 6+, la Academia de muzică „Gheorghe Dima”, 60 min.

Ora 14-17 – Masterclass de animație cu marionete, Bence Sarkadi, EN, la „Magic Puppet” 

Ora 17 – Albă ca zăpada, Teatrul „Țăndărică”, București, RO, 7+, la Teatrul Național, 60 min

Ora 18 – Budapest Marionettes -  Bence Sarkadi, Ungaria, HU, toate vârstele, la Teatru „Puck”, 40 min

Ora 19 – Transit, „Magisch” Theatre, Olanda, 15+, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, 55 min 

Ora 20 – De ce să strici o știre bună cu adevărul, Teatrul „Magic Puppet”, Cluj-Napoca, 15+, RO, la Teatrul „Magic Puppet”, 60 min

Joi, 4 iunie 

Ora 10, 11:30 – Jack și vrejul de fasole, Teatrul „Arlechino”, Brașov, RO, 5+, la Teatrul „Puck”, 45’

Ora 10 – Bekkanko, Teatrul „Toma Caragiu”, Secția de Animație, Ploiești, RO, 8+, la Teatrul Național Cluj, 60 min 

Ora 11 – Alex Barti Show, Danemarca, 4+, nonverbal, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, 40 min. 

Ora 14-17 – Masterclass de animație cu marionete, Bence Sarkadi, EN, la „Magic Puppet” 

Ora 17 – Scufița Roșie, Teatrul de Păpuși „Prichindel”, Alba Iulia, RO, 4+, la Teatrul „Puck”, 45 min. 

Orele 16 și 18 – Nyx, „Magisch” Theatre, Olanda, nonverbal, 4+, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, 55 min.

Ora 19 – Alex Barti Show, Danemarca, 4+, nonverbal, la Teatrul „Puck”, 40 min.

Ora 20 – Dracula. Despre cum am devenit monstru/Dracula. The monsters we made, Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj-Napoca, nonverbal, 7+, la Teatrul „Puck”, 45 min. 

Vineri, 5 iunie 

Ora 10 – Faptele minunate ale lui Kőrösi Csoma Sándor, Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj-Napoca, 4+, HU, la Teatrul „Puck”, 55 min.

Ora 12 – Povestea omului de zăpadă, „AnimaArt” Cluj 4+, RO, la Teatru „Puck”, 45 min.

Ora 14-17 – Masterclass de animație cu marionete, Bence Sarkadi, EN, la Teatrul „Magic Puppet” 

Ora 18 – Fereastra, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Timișoara, 12+, nonverbal la Teatrul „Puck”, 60 min. 

Cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional „Puck” este organizată de Teatrul de Păpuși „Puck” și Consiliul Județean Cluj.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .