Video Concert BZN "Grand Finale Tour" la Cluj-Napoca. Cât costă biletele

Concert BZN "Grand Finale Tour" la Cluj-Napoca. Cât costă biletele

Turneul de adio “The Grand Finale Tour” al celor de la BZN ajunge, în 2019, la Cluj-Napoca. Concertul va fi dedicat iei româneşti. 

Ambasadori ai turismului românesc

Jan Keizer & Anny Schilder s-au îndrăgostit nebuneşte de ia românească şi dedică concertul de la Cluj-Napoca bluzei naţionale româneşti, pe care cei doi artişti o vor purta în semn de respect pentru toţi fanii români. “Aceasta bluză minunata va fi prezentată oriunde vom călători în lume, ca port tradiţional romanesc”, au declarat soliştii trupei BZN, după concertul de Revelion de la Sibiu, devenind astfel adevarăţi ambasadori ai turismului românesc. 

“Blue Eyes”, “Dance, Dance”, “Twilight”, “Put On Your Make-Up”, “Just an Illusion”, “Waltzing Maria”, “Amore” sau “La Primavera” sunt doar câteva dintre adoratele piese pe care BZN le pregăteşte pentru concertul din 2019. De asemenea, o reinterpretare a îndrăgitei melodii “Drumurile noastre”, de regretatul Dan Spataru, va putea fi ascultată pentru prima oara, live, la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca. Piesa şi videoclipul au fost lansate, oficial, la Bucureşti, în anul 2014.

Bilete de la 198 de lei 

Biletele pentru concertul BZN “The Grand Finale Tour” Cluj-Napoca, eveniment ce va avea loc în data de 22 iunie 2019, la Sala Polivalentă (BT Arena) pot fi achiziţionate la următoarele preţuri: 

  • CATEGORIA VIP – 396 lei
  • CATEGORIA I – 336 lei
  • CATEGORIA II – 296 lei
  • CATEGORIA III – 196 lei
  • CATEGORIA IV – 96 lei

Fanii BZN au la dispoziţie şi un pachet promoţional, un număr limitat de bilete la jumătate de preţ, la toate categoriile menţionate mai sus. Tichetele pot fi procurate de pe iabilet.ro,în format fizic (print) sau digital (pe telefon).

Despre BZN 

În vara lui 1965 se pun bazele formaţiei BZN (Band Zonder Naam, traducerea din olandeză pentru "Band Without Name” – “Formaţia Fără Nume”). Grupul a devenit foarte popular în Ţările de Jos şi în zone destul de îndepărtate de Europa, cum ar fi Africa de Sud şi Asia. După 42 ani de carieră muzicală, 42 de albume, pe data de 16 iunie 2007 povestea BZN au spus stop activităţii muzicale.

Cariera au început-o in 1966, în oraşul natal Volendam, ca promotori ai genului pop-rock, cu influenţe britanice. Formula de început era compusă din Jan Veerman (voce), Cees Tol (chitara), Evert Woestenburg (chitara), Jan Tuyp (bass) şi Gerrit Woestenburg (percutie). După puţin timp, au schimbat genul, abordând de această dată hard-rock-ul. Suferind câteva schimbări de componenţă, au început să cânte pop comercial, vocalista Anny Schilder având un cuvânt greu de spus în această privinţă. Această formulă a fost cea care le-a adus succesul de casă, în timp ei devenind cea mai populară formaţie olandeză a tuturor timpurilor.

Primul single cu succes a fost “Mon Amour”, lansată în 1976, rezistând foarte multe săptămâni pe locul 1 în topul olandez. Faima lor a depăşit curând graniţele, mai ales că versurile lor erau în limba engleză. De atunci până la despărţirea oficială din 2007 au urmat peste 50 de hit single-uri, o parte dintre ele fiind interpretate alături de noua vocalistă, Carola Smit, care a sosit în grup in 1984, după plecarea lui Anny Schilder.

În 2009, Jan & Anny revin la dragostea lor de-o viţă, muzica, şi pleacă în turnee ca o prelungire a fostului grup BZN, proiectul celor 2 voci celebre olandeze. Timp de 10 ani au concertat peste tot în lume sub titulatura : The Original Voices of BZN: Jan Keizer& Anny Schilder.

În urmă cu doi ani, BZN a susţinut un turneu în Africa de Sud, care a numărat peste 100 de concerte, iar ulterior au cântat în Belgia şi Olanda. Tot în 2017, au călătorit în Grecia alături de 750 de fani, pentru un concert remarcabil.

 

Comenteaza