Dirijor al operelor clujene şi chitarist din Italia, pe scena filarmonicii

Dirijor al operelor clujene şi chitarist din Italia, pe scena filarmonicii
| Foto: Arhiva

Filarmonica de Stat Transilvania prezintă vineri, 22 iunie, de la ora 19:00, un concert simfonic sub bagheta lui Jozsef Horvath , deja a doua oară prezent pe scena acesteia în această lună. De data aceasta însă, îl va avea alături și pe chitaristul Giacomo Bigoni.

Cel mai important simfonist al Americii dintre Războiul Civil şi anii ’20 ai secolului trecut, George Whitefield Chadwick s-a inspirat, în muzica lui, din viaţa de zi cu zi, întruchipând astfel mişcarea artistică realistă. O mare parte a lucrărilor lui vădesc influenţa stilului american caracterizat de ritmuri anglo-americane, ritmuri specifice dansurilor afro-caraibe şi de virtuozitate a orchestraţiei. Schiţele simfonice sunt cea mai cunoscută lucrare a lui Chadwick, o muzică plină de culoare şi contraste.

"Concertul nr. 1 pentru chitară" scris, în 1939, de compozitorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco s-a bucurat imediat de un succes imens, celebrul chitarist al secolului trecut Andrés Segovia – căruia i-a şi fost dedicat –  considerându-l ideal pentru a demonstra echilibrul sonor care poate fi atins în combinaţia dintre chitară şi orchestră. Concertul este scris în stil clasic  „condimentat” cu sonorităţi şi ritmuri populare italiene şi spaniole.

Una dintre figurile centrale ale dezvoltării identităţii muzicale spaniole moderne – deşi a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în străinătate – Isaac Albéniz a absorbit influenţele contemporanilor săi celor mai proeminenţi, ca Claude Debussy, Gabriel Fauré şi Paul Dukas. Despre Iberia, Debussy scria că „ochii ţi se închid, fascinaţi de bogăţia de imagini”.

Într-adevăr, suita este un omagiu adus ţării natale a compozitorului şi aduce laolaltă elemente muzicale andaluze, armonii impresioniste şi virtuozitate a scriiturii. Sunt evocate oraşe ca Sevilla, Cádiz şi Granada cu străzile lor medievale şi peisajele exotice, dar şi dansuri şi cântece tradiţionale ca fandango, zapateado, saeta şi flamenco.

Jozsef Horvath este dirijor al Operei Maghiare şi al Opere Române din Cluj. Repertoriul său conține peste 40 de opere și sute de lucrări simfonice. Ca dirijor invitat a condus orchestrele filarmonicilor din Arad, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Satu Mare, Sibiu, Timişoara, Târgu-Mureş, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Iaşi, Opera Naţională Timişoara, Opera Brașov, Opera Craiova, Corul Radio din Budapesta şi Orchestra Simfonică RTVE din Madrid.

A fost iniţiatorul şi directorul artistic al Festivalului Internaţional Liszt 200, organizat la Opera Maghiară din Cluj în 2011. În anul 2009 a fost distins cu Trofeul Lya Hubic, iar la Gala Premiilor Operelor Naționale din 2016 i s-a acordat premiul pentru cel mai bun dirijor, pentru realizarea premierelor lucrărilor "Samson și Dalila", "Werther", "Lacul lebedelor" și "Nabucco" la cele două opere din Cluj.

Născut în 1991 la Reggio Emilia, în nordul Italiei, Giacomo Bigoni a început studiul chitarei la vârsta de 8 ani, la Institutul Muzical „Achille Peri” din oraşul natal, conservator în care şi-a obţinut apoi diplomele de licenţă şi masterat. În 2012 a plecat la Londra şi a obţinut Diploma de Artist Interpretativ la Royal College of Music, unde a studiat cu Carlos Bonell şi Gary Ryan.

Ulterior a studiat la Guildhall School of Music and Drama, sub îndrumarea profesorilor Robert Brightmore şi David Miller, susţinut financiar de Leverhulme Arts Trust. De asemenea, a participat la cursurile de măiestrie susţinute de artişti ca Alirio Diaz, Roland Dyens, Vladimir Mikulka, Michael Lewin, Flavio Cucchi, Francesco Biraghi, Carlos Bonell, Olivier Pelmoine şi Graham Anthony Devine.

În palmaresul chitaristului se regăsesc cele mai importante premii la competiţii internaţionale de profil: Premiile I la Concursul Antonio Salieri (2014), la Concursul din Città di Treviso (2013), la Concursul Internaţional Luigi Zanuccoli (2006, 2007 şi 2009), Premiile II la Festivalul de Chitară Arte a 6 Corde (2009), la Concursul Suoni Nuovi şi Premiul III la Competiţia din Città di Celano. Activitatea lui Giacomo se divide în interesul său pentru repertoriul solo (concentrat, în special, pe muzica secolului XX), cel cameral şi orchestral, pentru aranjamente, dar şi pentru predare.

A fondat mai multe proiecte de muzică de cameră, ca Exhibition Duo, cu violonistul Francesco Ionaşcu, Speaking Wood, cu harpista Carlotta Gambarelli, Duo Bigoni Horvath, cu violonistul Tiberiu Anton Horvath, şi COR... D'Anzando, cu Carlotta Gambarelli şi dansatoarea şi coregrafa contemporană Eleonora Violini.

Bigoni a susţinut concerte în Italia, Marea Britanie, Spania şi România. În 2014, şi-a lansat primul album solo, Take Time, la casa de discuri Discoland Records din Marea Britanie, care include lucrări de Albéniz, Castelnuovo-Tedesco, de Falla, Di Salvo, Piazzola şi Walton.

Comenteaza