Dirijorul principal al Filarmonicii, impresariat de cea mai mare companie de profil

Dirijorul principal al Filarmonicii, impresariat de cea mai mare companie de profil
Nicolae Moldoveanu, dirijorul principal al Filarmonicii de Stat Transilvania, a semnat recent un contract cu cea mai mare companie de impresariat artistic din lume, Columbia Artists Management Inc (CAMI).
Activitetea artistului este promovată astfel în toată lumea, impresarierea sa decătre CAMI fiind un plus şi pentru Filarmonica de Stat clujeană, conform directorului instituţiei, Marius Tabacu

“Ce m-a frapat în mod pozitiv a fost faptul că, atunci când vizualizezi profilul său pe site-ul CAMI, îţi apare faptul că este dirijor principal al Filarmonicii de Stat Transilvania. E un lucru foarte bun, un semn că am ajuns şi noi în lumea mare”, a precizat Tabacu.

Directorul Filarmonicii a adăugat că dirijorul a inaugurat luna trecută stagiunea artistică a Operei din Dallas, una din instituţiile importante de profil din SUA.

Comenteaza