Documentarul unui clujean, la unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Danemarca

Documentarul unui clujean, la unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Danemarca
| Foto: aarc.ro

Doi regizori români, dintre care unul din Cluj, participă la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Odense, Danemarca, desfăşurată în perioada 24-30 august.

"Totul pentru Riana", 2020 ("Everything for Riana"), regia Mihai Dragolea şi "Celed", 2019 ("Minion"), regia Anghel Damian, au fost selectate dintr-o listă de 2.945 de scurtmetraje şi împreună cu alte 129 filme vor concura pentru premiile oferite de festival, câştigătorul având şansa să intre în competiţia Premiilor Academiei Americane de Film. 

Ediţia din acest an, care presupune măsuri suplimentare de siguranţă, va avea evenimente şi proiecţii în sălile de cinema, dar va include şi o variantă online, toate filmele selectate putând fi vizionate pe teritoriul danez, pe platforma pusă la dispoziţie de festival. 

Scurtmetrajul regizorului clujean Mihai Dragolea - "Totul pentru Riana" - va concura la categoria Documentare şi va fi prezentat în cadrul festivalului pe 24 şi 27 august. Filmul urmăreşte povestea Amaliei, o tânără mamă ce luptă pentru viaţa nou născutei sale fice Riana, într-un spital din Bucureşti, în timp ce tatăl, Kalo, a plecat în Italia pentru a câştiga bani rapid pentru familie, scrie news.ro.

Înfiinţat în anul 1975, Festivalul Internaţional de Film de la Odense este cel mai vechi şi mai cunoscut festival de scurtmetraj din Danemarca, şi unul dintre cele mai importante festivaluri de film din spaţiul scandinav, având la ediţia de anul trecut un public de 35.000 de spectatori. 

Parteneriatul cu Festivalul Internaţional de Film de la Odense este unul cu tradiţie, ICR Stockholm sprijinind pentru a patra oară, din 2015, prezenţele româneşti din cadrul festivalului.

Mihai Gavril Dragolea este regizor de film documentar şi asistent la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A realizat documentare de scurt, mediu şi lungmetraj care au fost difuzate la unele dintre cele mai importante festivaluri din Europa (Jihlava IDFF, TIFF, Odense IFF). Documentarele sale se concentrează pe lumea marginalilor şi a celor care nu sunt reprezentaţi în mass-media, încercând să aducă spectatorului o versiune nouă asupra realităţii. Printre filmele sale se numără: "Roboţelul de Aur", 2015, produs de Vagabond Film; "PhoeniXXX", 2017, produs de Vagabond Film; "O lună din viaţa lor", 2017, produs de dela0.ro şi "Totul pentru Riana", 2020, produs de Vagabond Film şi deFilm.

Comenteaza