Donezi sânge şi mergi gratis la Untold sau Neversea. Unde şi când poţi dona
- Scris de Ziua de Cluj
- 24 Mai 2018, 13:29
- Cultură
- Ascultă știrea

În acest an campania se desfășoară în perioada 29 mai-29 iunie în toate centrele de transfuzii din țară. Festivalierii vor putea dona și la caravanele mobile din șase orașe.
Este vorba despre Cluj-Napoca, București, Iasi, Timișoara, Brașov și Constanța. Toți cei care vor dona la caravanele mobile, între orele 8.00-14.00, vor primi un bilet gratuit de o zi la Untold sau Neversea
• CLUJ-NAPOCA: 26, 27 MAI, BULEVARDUL EROILOR
• BRAȘOV: 2, 3 IUNIE, AULA UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA
• IAȘI: 9, 10 IUNIE, PALATUL CULTURII
• TIMIȘOARA: 9, 10 IUNIE, PARCARE FACULTATEA DE POLITEHNICĂ, BD VASILE PÂRVAN
• BUCUREȘTI: 16, 17 IUNIE, PARCUL HERĂSTRĂU, INTRAREA CHARLES DE GAULLE
• CONSTANȚA: 23, 24 IUNIE, PIAȚA OVIDIU
În acest an, mecanismul este următorul: cine donează sânge la caravana mobilă și se înscrie în baza de date "Și Eu Donez"' (reteaua.sieudonez.ro) primește un bilet gratuit de o zi la Untold sau la Neversea. Toți cei care donează sânge la centrele de transfuzii din întreaga țară și intră în rețeaua „Și Eu Donez”, vor primi reducere la abonamente pentru festivalurile Untold sau Neversea.
Festivalierii care donează la unul dintre Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze, în funcție de festivalul la care vor să ajungă, site-ul untold.com sau neversea.com, secțiunea Blood Network, unde trebuie să completeze formularul solicitat și să atașeze o poză cu adeverința de donator. Mai apoi vor primi pe adresa de mail un cod cu care vor putea achiziționa abonamentele cu reducere:
*la Untold la prețul special de 499 de lei plus taxe din prețul final de 650 lei + taxe al abonamentului
*la Neversea la prețul special de 399 de lei plus taxe din prețul final de 550 lei + taxe al abonamentului
"În fiecare an ne dorim ca această campanie să se dezvolte în cât mai multe orașe din România. Dacă în anii trecuți aveam caravanele mobile de donare de sânge în 4 orașe din țară, în acest an campania a crescut cu încă două orașe: Iași și Brașov. Pentru anul viitor ne gandim să mai adăugăm în listă și alte orașe și de ce nu, să mergem cu această campanie și peste hotare", spune Edi Chereji, director de Marketing și Comunicare Untold şi Neversea.
În acest moment, rețeaua donatorilor benevoli de sânge de pe platforma Și eu Donez înseamnă 5200 de membrii. " despre care auzim că lovește atât de des spitalele românești are două soluții: educația și tehnologia. Partenerii noștri, cel mai mare eveniment muzical din România, UNTOLD și cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA, realizează an de an cea mai de impact campanie națională de informare și educare cu privire la nevoia de sânge. Ei reușesc să vorbească despre lipsa sângelui din spitale prin caravana Blood Network și ajung la acel public minunat, tinerii. În acest parteneriat, Asociația Și eu donez oferă platforma de tehnologie, oferind acces în singura Rețea a Donatorilor de Sânge din România”, spune Alex Livadaru, co-fondator Si eu Donez.
Campania Blood Network a însemnat în 2017 peste 700 de donatori la cele 4 caravane mobile de donare de sânge și peste 1.500 de donatori la centrele de transfuzii din întreaga țară.
Neversea 2018 va avea loc în perioada 5-8 iulie la Constanța, iar Untold 2018 va avea loc în perioada 2-5 august la Cluj-Napoca.