Foto Două artiste din Cluj expun alături de Marina Abramovic

Două artiste din Cluj expun alături de Marina Abramovic

Două absolvente ale Universităţii de Artă şi Design (UAD) Cluj-Napoca expun în cadrul celui mai important eveniment artă contemporană al anului: expoziţia “Woman, all too woman” de la Timişoara. Între lucrările expuse se va regăsi şi „Balkan Baroque”, semnată de celebra Marina Abramovic.

Peste 30 de artiste din din România, Serbia, Ungaria, Austria și Franța expun peste 120 de lucrări de artă (pictură, sculptură, fotografie, instalație, obiect) în cadrul expoziţiei “Woman, All Too Woman”, realizată în cadrul proiectului BaroquellUrban, ediția a III-a, găzduită de Muzeul de Arta Timișoara, în perioada 15 august – 20 octombrie. Pe parcursul expoziţiei vor avea loc şi o serie de evenimente speciale: conferințe, dezbateri, performance, artist talk, teatru, ateliere, tururi speciale.

“Anul acesta, echipa proiectului și-a dorit să pună în lumină creația feminină, acoperind un spectru larg de expresie artistică, cu focus pe artistele din estul Europei, dar și prin prezența unor creatoare din zona centrală europeană, care activează în zona Balcanilor”, se arată într-un comunicat remis presei.

Cluj, reprezentat de două artiste

Între expozante se numără şi două absolvente ale Universităţii de Artă şi Design (UAD) Cluj-Napoca. Este vorba despre Axenia Roşca şi Ada Muntean, în prezent doctorande la UAD.

Sculpturile Axeniei Roşca par să parcurgă în paralel un drum mai complex, alternând între etape de retragere în abstract, care insistă pe fantezia unor lumi insulare, şi reveniri progresive spre contactul cu cei din jur şi cu realitatea, prin intermediul unei întoarceri la figuraţie.

Două artiste din Cluj expun alături de Marina Abramovic

“Prin proiectele artistice personale dezvoltate în ultimii ani am explorat potențialul expresiv și conceptual al corpului uman în relație cu diferite aspecte existențiale relevante în contemporaneitate, încercând să surprind fluiditatea identitară pe care omul secolului XXI o cumulează”, spune Ada Muntean despre viziunea sa artistică.

Două artiste din Cluj expun alături de Marina Abramovic

Marina Abramović şi „Balkan Baroque”

În premieră, una dintre cele mai cunoscute artiste internaționale, Marina Abramovic, va fi prezentă în expoziție prin instalația „Balkan Baroque”, premiată cu Leul de Aur la Bienala de la Veneția 1997, operă ce pune în discuție stereotipurile specifice Balcanilor, brutalitatea războiului, tragedia, naționalismul, nebunia și ostilitatea.

Tot prin amabilitatea artistei și a colecției LIMA, organizatorii vor difuza, în cadrul unei conferințe, screening-ul lucrării „Balkan Epic Erotic” realizat în aceeași perioadă cu instalația amintită mai sus și care construiește, antagonic, cealaltă față a Balcanilor, una a naivității pure, a comunității rurale, a naturii și a dragostei.

“Woman, all too woman”, cel mai important eveniment artă contemporană al anului

Expoziția propune o serie de artiste importante ale scenei contemporane și moderne românești, personalități fascinante și diverse, femei pe care le unește o forță deosebită, o putere de înțelegere, sintetizare și exprimare inedită, o dorință de cunoaștere și o capacitate creativă de excepție: Marina Abramovic, Aura Bălănescu, Josѐpha Blanchet, Elena Bobi Dumitrescu, Alina Cioară, Andra Ciocoiu, Dana Constantin, Suzana Fântânariu, Andreea Hereșanu, Emilia Jagica, Aurora Kiraly, Adriana Lucaciu, Andreea Medar, Liliana Mercioiu Popa, Jelena Micic, Doina Mihăilescu, Silvia Moldovan, Ada Muntean, Ana Maria Negara, Simona Nuţiu Gradoux, Carmen Nicolau, Marilena Preda Sânc, Florica Prevenda, Kristina Rațiu Demuth, Axenia Roşca, Eva Maria Schartmüller, Diana Serghiuţă, Alina Ondine Slimovschi, Oana Stoian, Nada Stojici, Minodora Tulcan, Agnes Varnai, Simona Vilău, Victoria Zidaru.

Comenteaza