„Elefănțelul curios” și ”Croitorașul cel isteț”, pe scena Teatrului Puck

„Elefănțelul curios” și ”Croitorașul cel isteț”, pe scena Teatrului Puck
Cei mici și cei mari sunt așteptați, la sfârșitul acestei săptămâni, în sala Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la spectacolele „A kiváncsi elefántkőlyők”/„Elefănțelul curios” și ”Croitorașul cel isteț”.

Sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 11, secția maghiară a Teatrului de Păpuși „Puck" pune în scenă spectacolul „A kiváncsi elefántkőlyők"/„Elefănțelul curios", după R. Kipling, în regia lui Koblicska Kálmán. Distribuția este alcătuită din Csortán Márton, Giriti Réka, György László, Pünkösti Laura, Patka Ildikó, Okos Attila Ákos și Urmánczi Jenő.

Duminică, 2 octombrie, de la orele 11 și 12,30 artiștii de la secția română vor pune în scenă spectacolul „Croitorașul cel Isteț". Scenariul și regia sunt semnate de Emilia Nechita. Distribuția este formată din Adina Ungur și Robert Gutunoiu.

Teatrul de Păpuşi „Puck"Teatrul de Păpuşi „Puck" a fost înfiinţat 1950. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck" este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii.

De asemenea, din 2006 a fost lansat programul Nocturne cu spectacole adresate adulţilor. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck", unul din evenimentele importante ale Clujului.

În luna octombrie va avea loc cea de-a 15-a ediție la care sunt invitate trupe de marcă de teatru de păpuși din țară, din Danemarca, Rusia, Ungaria şi Slovenia. Pe afișul ediției 2016 se vor afla 25 de spectacole, ateliere, conferințe și dezbateri pe teme specifice artei păpușeriei.

Etichete
Comenteaza