Fabrica de Pensule face un deceniu la Cluj. Va pleca din halele industriale de pe Barbusse

Fabrica de Pensule face un deceniu la Cluj. Va pleca din halele industriale de pe Barbusse

Fabrica de Pensule, unul dintre spațiile - reper pentru producția, expunerea și difuzarea proiectelor culturale independente, organizează un program complex pentru a marca cei 10 ani de existență. Anul acesta este ultimul în fostele hale industriale de pe str. H. Barbusse.

Programul va debuta în weekend, la Fabrica de Pensule, cu vernisajul expoziției "Privirea colectivă: mostre din ceva care ne privește pe toți", în Spațiul Pilot, respectiv cu cel al expoziției "Blind Date #2", la galeria Lateral ArtSpace, și cu spectacolul "Selfie Concert", un performance muzical interactiv cu artistul bulgar Ivo Dimchev.

În 5 octombrie, studioul de la parterul Fabricii va fi gazda dezbaterii "Pe-Trecere 10.0" - discuții cu invitați din sectorul cultural, experți și reprezentanți ai instituțiilor publice pe tema practicilor existente și posibile în domeniul artei independente. Programul cuprinde o stagiune internațională de spectacole cu patru producții invitate din străinătate.

Conceptul curatorial al stagiunii dorește să supună analizei problema tranziției într-un context mai larg, în selecția spectacolelor din program regăsindu-se lucrări de referință realizate de artiști tineri și de artiști deja recunoscuți internațional din țările vecine Ungaria și Austria.

Stagiunea internațională de spectacole e completată de spectacole din România: "Pisica lui Schrödinger" (coproducție Unteatru & Proiect 2), "Limite" (regia Radu Apostol), "2 femei" (coproducție: Centrul Național al Dansului și Linotip). Expoziția „The Museum Affair. Exerciții de grefare a spațiului muzeal clujean” va avea vernisajul în 17 octombrie, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, începând cu ora 18:00.

Printre piesele de muzeu ale celor patru instituții partenere (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Zoologic UBB, Muzeul Botanic UBB) vizitatorii vor avea ocazia de a descoperi lucrări de artă contemporană aparținând artiștilor vizuali din comunitatea Fabricii de Pensule. Expoziția va putea fi vizitată până în 13 decembrie.

Expoziția „Noul val #1'” va aduce sub ochii publicului o serie de lucrări realizate de studenți ai Universității de Artă și Design din Cluj. Expoziția este curatoriată de tinerii artiști Alexandra Mereuți și Sebastian Danciu și va fi găzduită de spațiul Pilot al Fabricii de Pensule, începând cu data de 7 noiembrie.

Programul de arte vizuale va fi completat de un nou tip de eveniment deschis comunității numit Pilot Café, dezbateri, mese rotunde și tururi ghidate ale expozițiilor. De menționat sunt și întâlnirile "#FMR", parte a unui proiect al Asociației Colectiv A, care își propun să creeze un spațiu de întâlnire și de experimentare pentru tinerii artiști  și amatorii de performance în care aceștia se pot exprima liber.

Programul aniversar extinde activitățile și în afara spațiului Fabricii de Pensule, implicând multiple spații partenere. O parte dintre spectacole vor fi programate la Casa Tranzit sau la Sala Studio a Universității Sapientia, iar atelierele pentru tineri profesioniști din domeniul artelor performative vor fi susținute la Facultatea de Teatru de Film al UBB și la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia.

Evenimentele din anul acesta fac parte din ultimul sezon în care organizația mai desfășoară activități în vechiul sediu, de pe str. H. Barbusse, conform Clujul Cultural. Noul spațiu este lângă Clubul CFR și Trattoria Napoli Centrale, au anunțat IstvanSzakats, manager cultural, și Miki Braniște, manager de arte performative. Fabrica de Pensule va inaugura în ianuarie 2020 un nou spațiu de arte performative pe care îl pregătește împreună cu Asociația Teatrală Shoshin.

”E un reset pentru noi, nu e ușoară schimbarea dar ne dă o șansă pentru a da înapoi comunității ce am învățat noi la Pensule. Vrem să sprijinim sectorul emergent, artiști care au nevoie de mentorat. Noua Fabrică de Pensule nu va mai fi sau părea un spațiu închis, doar al elitelor, ci ne vom deschide cât putem de mult”, a spus Miki Braniște.

Comenteaza