„Fata babei și fata moșului” și „Strada cu îngeri”, între spectacolele online ale Teatrului „Puck”

„Fata babei și fata moșului” și „Strada cu îngeri”, între  spectacolele online ale Teatrului „Puck”

Teatrul de Păpuși „Puck” le oferă celor mici și celor mari în această săptămână patru spectacole din repertoriul său transmise gratuit pe Facebook, pe pagina festivalului WonderPuck.

Programul săptămânii 4– 10 mai a început luni, cu transmiterea în regim live a spectacolului „Fata babei și fata moșului”.

Scrisă de Ion Creangă, „Fata babei și fata moșneagului” rămâne una dintre cele mai iubite povești pentru copii și părinți. Spectacolul este prezentat în limba română. Vârsta minimă recomandată este de doi ani. Spectacolul mai poate fi urmărit și sâmbătă, 9 mai, de la ora 18.

Tot luni a fost difuzat și spectacolul în limba maghiară „Șoricelul fără frică”/„Az egér, aki nem ismerte a félelmet”, după Frații Grimm, în regia lui Urmánczi Jenő.  Vârsta minimă recomandată este de cinci ani. Spectacolul poate fi, de asemenea, urmărit și sâmbătă, 9 mai, de la ora 18.

Totodată, miercuri, 6 mai, de la ora 10, vor fi difuzate alte două spectacole de marcă din repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca.

Unul dintre acestea este „Strada cu îngeri”, reprezentație nonverbală. Vârsta minimă recomandată este de cinci ani. Spectacolul poate fi urmărit și duminică, 10 mai, de la ora 18.

Celălalt spectacol care va fi difuzat pe pagina de Facebook a festivalului WonderPuck este „Ha én lennek Mátyás Király”/„Dacă aș fi Matia Corvin”. Vârsta minimă recomandată este de patru ani. Spectacolul va fi difuzat și duminică, 10 mai, de la ora 18.

Comenteaza