Film de Oscar pentru Muzeul de Artă

Film de Oscar pentru Muzeul de Artă
O sală arhiplină a aşteptat luni seară, de la ora 21:00, proiecţia filmului care a primit premiul Oscar pentru cea mai bună peliculă străină, “Într-o lume mai bună”, regizat de Susanne Bier şi difuzat la Casa de Cultură a Studenţilor.

Înainte de toate, publicul şi-a cumpărat bilete cu 10 lei, iar fondurile care s-au strâns vor merge în proiectul de refaţadizare şi reconsolidare a Palatului Bánnfy de la Cluj, care adăposteşte Muzeul Naţional de Artă. Aşa cum se ştie, TIFF susţine proiectul şi în fiecare ediţie rulează o proiecţie în urma căreia fondurile strânse sunt donate muzeului. În faţa unei săli ticsite au vorbit despre situaţia muzeului Tudor Giurgiu, directorul TIFF, şi Călin Stegerean, directorul Muzeului Naţional de Artă.

"Mă bucur că sunteţi aici cu noi. Este revoltător ce se întâmplă cu instituţiile de cultură clujene în afara TIFF-ului. Lucrurile sunt departe de cum ar trebui să fie. Instituţiile trebuie să aibă directorate permanente, cu viziuni pe termen lung. Ce se întâmplă acum e o picătură într-un ocean, dar e tributul nostru, pe care îl dăm în fiecare an, acestui muzeu unde e Meeting Pointul TIFF. Nu putem vorbi de Cluj Capitală Europeană 2020 fără o viziune coerentă pe termen lung legată de cultură, indiferent de domeniul culturii. Ca să şi glumesc, spun că ne-au trebuit 10 ani să renovăm Republica, probabil că ne vor trebui 10 ani ca să o facem şi cu Muzeul de Artă", a spus Tudor Giurgiu (dreapta) publicului.

"Muzeul de Artă şi TIFF sunt parteneri de 10 ani. Suntem deci prieteni. Există un proiect şi un deviz pentru refacerea muzeului. El se cifrează la 10 milioane de euro. Reparaţiile care vor fi făcute la curtea interioară cu banii donaţi de TIFF şi cu alte fonduri se vor vedea în anul viitor. Proiectul trebuie urgentat şi vă mulţumim şi mulţumim TIFF pentru ajutor!", a afirmat directorul Călin Stegerean.

Pelicula care a urmat i-a emoţionat pe cinefili. Anton, un doctor danez aflat în Africa, este nevoit să salveze femei însărcinate agresate de un interlop care controlează zona în care este situată tabăra de refugiaţi. Pe acest fond, Anton trece şi prin grave probleme cu soţia aflată în Danemarca şi cu care nu se mai înţelege. Fiul lor, simpaticul puşti Elias, are probleme la şcoală cu o bandă de tineri care îl agresează permanent. Întâlnirea lui Elias cu Christian, un alt copil grav afectat de moartea mamei şi în conflict cu tatăl, duce la o serie de peripeţii între cei doi prieteni încheiate cu explozia unei maşini, rănirea lui Elias şi o tentativă de sinucidere a lui Christian. Filmul este o meditaţie despre drama conjugală, violenţa juvenilă atent dozată în paralelismul dintre situaţia din Africa şi presupusul Nord civilizat al Europei. În ambele cazuri însă violenţa este locul comun, iar protagoniştii trebuie să se descurce.

 

 

Comenteaza