Filme realizate de adolescenţi, proiectate la Cluj

Filme realizate de adolescenţi, proiectate la Cluj
13 filme participante în competiția Festivalului Super din București vor fi proiectate, sâmbătă, la Cluj-Napoca.

Între filmele care vor rula la Cluj-Napoca se numără şi cele trei scurt-metraje premiate la Super: "Whatever", de Christian Roncea, un film despre hobby-uri considerate „teribiliste" (premiul juriului), "Un Bârlad: Tren", un documentar filmat atunci când un tren face o oprire neașteptată (mențiune) și "Criterion", câștigătorul premiului publicului, o alegorie a tendinței omului de a sta în calea propriei fericiri prin auto-impunerea unor idei exagerate despre ce înseamnă eșecul și penibilul.

Festivalul Super se află pentru prima oară la Cluj-Napoca. Această proiecție este realizată cu sprijinul Asociației Kilometrul 0 și este găzduită de Zorki Photo Cafe, intrarea fiind liberă. Proiecţiile încep la ora 22. m

 

Comenteaza