Filmul "Son of Saul", cu actorul clujean Levente Molnár, propunerea Ungariei la Oscar 2016

Filmul
Lungmetrajul "Son of Saul", în regia lui László Nemes, cu actorul clujean Levente Molnár în distribuţie, este propunerea Ungariei la ediţia din 2016 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină", potrivit variety.com.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în Comitetul Ungar pentru Selecţie Oscar, care este format din regizori, cadre universitare şi distribuitori de film din Ungaria. Conform variety.com, potrivit informaţiilor disponibile în acest moment, Ungaria ar fi prima ţară care a stabilit filmul care o va reprezenta la ediţia de anul viitor a premiilor Oscar.

"Saul Fia/ Son of Saul", o coproducţie Ungaria-Franţa, este debutul în lungmetraj al regizorului maghiar László Nemes şi a avut premiera mondială la cea de-a 68-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, care a avut loc în luna mai.

În cadrul festivalului, "Son of Saul" a primit Marele Premiu al Juriului, dar şi premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI) pentru un lungmetraj din competiţia oficială a evenimentului.

Subiectul filmului este centrat pe două zile din viaţa lui Saul Auslander (Géza Röhrig), un prizonier evreu din Ungaria forţat să lucreze pentru nazişti în camerele de gazare de la Auschwitz.

Levente Molnár, angajat al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, are un rol cheie în această peliculă: îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagărul de concentrare.

Actorul în vârstă de 39 de ani a studiat actoria la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar, din anul 2002, este actor la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. A colaborat, printre alţii, cu Silviu Purcărete, Gábor Tompa, Michal Docekal, Dragos Galgoţiu, László Bocsárdi, Mihai Mănuţiu, Olga Barabás, György Selmeczi, David Zinder şi Mona Marian, potrivit informaţiilor de pe site-ul său.

Printre filmele în care a jucat se numără "Fixeur/ The Fixer" (regia Adrian Sitaru), "Fragment viu" (regia Bántó Csaba, Iszlai József), "Fraţii de cruce/ Blutsbrüder teilen alles" (regia Wolfram Paulus), "Radio" (regia Pünkösti Laura), "Un alt Crăciun" (regia Tudor Giurgiu), "Morgen/ Morgen" (regia Marian Crişan), "Any Given Father" (regia Cristan Cârcu), "Biliard" (regia Mészáros Péter) şi "Tetemrehívás" (regia Hatházi András).

Oscarurile sunt cele mai celebre premii din cinematografia de la Hollywood, iar o nominalizare la categoria "cel mai bun film străin" aduce producătorului şi regizorului prestigiu, fapt care contribuie la creşterea încasărilor.

Potrivit regulamentului Academiei de film americane, care acordă premiile Oscar, producţiile eligibile la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină" trebuie să fie lungmetraje produse în afara Statelor Unite ale Americii, cu un dialog preponderent într-o altă limbă decât engleza. Pentru anul viitor, sunt considerate eligibile filmele lansate în ţara de origine nu mai devreme de 1 octombrie 2014 şi nu mai târziu de 30 septembrie 2015. De asemenea, filmele eligibile trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf şi să aducă încasări producătorului şi distribuitorului.

Propunerile ţărilor trebuie să fie primite de Academia de film americană până la data de 1 octombrie a anului în curs. Fiecare ţară poate avea o singură propunere.

Fiecare ţară poate propune o producţie proprie pentru această distincţie, iar, dintre zecile de propuneri, este alcătuită mai întâi o listă scurtă de nouă pelicule, dintre care sunt apoi desemnate cele cinci nominalizări.

Drama poloneză "Ida", de Pawel Pawlikowski, a câştigat Oscarul pentru "cel mai bun film străin", la ediţia din 2015 a acestor prestigioase premii.

Anul trecut, propunerea României la Oscarul pentru "cel mai bun film străin" a fost pelicula "Câinele japonez", de Tudor Cristian Jurgiu.

Nominalizările la cea de-a 88-a ediţie a premiilor Oscar vor fi anunţate pe 14 ianuarie, iar gala de decernare a prestigioaselor trofee va avea loc pe 28 februarie.

 

Comenteaza