Grigore Leşe: Au trecut 20 de ani şi suntem tot la nivelul de “Tezaur folcloric”

Cunoscutul interpret de muzică tradiţională românească, Grigore Leşe, a acordat un interviu pentru ZIUA de CLUJ.

Grigore Leşe se bucură de întâlnirile cu tinerii - a cântat în deschiderea concertelor Scorpions ori Depeche Mode - crede în puterea muzicii tradiţionale româneşti, născută la intersecţia dintre Europa, Orient şi propria identitate naţională, dar s-a săturat de muzica "folclorizată", servită timp de 50 de ani în comunism şi influenţată de ideologia partidului. Lucrurile sunt clare pentru el: adevărul muzical se găseşte la vatra satului, în intimitatea vieţii ţăranului, iar cunoaşterea academică nu se poate substitui acestor "centre creatoare", ci poate doar să le pună în valoare.

Doctor în muzică, Grigore Leşe cântă în numele României pe mai toate meridianele, din Canada în Mexic, din China în Japonia, din Suedia în Germania. Urmăriţi un dialog cu distinsul muzician, realizat după concertul pe care l-a susţinut alături de aromânii fârşeroţi la Cluj, în cadrul Festivalului Toamna Muzicală Clujeană. Cursul unei întrebări este fragmentat de intervenţiile interlocutorului acolo unde a simţit că trebuie să clarifice termeni, să pună accente ori să dea o altă turnură răspunsului. Ce a ieşit, în interviul de mai jos:

Cum anume poate fi definită muzica pe care o cântaţi, ca muzică românească arhaică, autentică?
Nu mi-au plăcut niciodată cuvintele acestea, arhaic, autentic, nu îmi plac. Sunt cuvinte care şi-au pierdut conţinutul, introduse şi folosite în exces de folclorişti şi de muzicieni. Ce cântă Grigore Leşe? Muzică din vatra satului, muzică tradiţională, muzică străveche. Asta cânt eu.

În numeroase intervenţii ale dumneavoastră spuneţi că această muzică străveche nu se învaţă pe băncile instituţiilor de învăţământ superior, ci în comunitate.
Se moşteneşte. Cu vocea te naşti. Ori ai voce, ori n-ai! În această privinţă lucrurile sunt clare. Însă dacă vrei să ştii ce este valoros din cultura tradiţională trebuie să ai cunoaştere. Şi cunoaşterea aceasta unde o deprinzi? Numai studiind într-o şcoală superioară de muzică. Asta am făcut eu. Am venit în Academia de Muzică şi am învăţat de toate: estetică muzicală, psihologie, forme, contrapunct, metodică, instrument, orchestră... Doar aşa am putut să mă dezvolt. Numai după ce cunoşti marea muzică poţi să recunoşti muzica adevărată din cultura tradiţională. Aici nu-i de ajuns numai harul. Că unii spun: "Are har". Da. Harul ţi-l dă Dumnezeu, dar harul acesta trebuie dezvoltat. Fără cunoaştere nu poţi pune în valoare ce este reprezentativ din comunităţile tradiţionale.

Cum îi descoperiţi pe oamenii împreună cu care cântaţi?
Umblând pe "şoselele patriei", pe drumuri forestiere, pe poteci... umblând mereu. La mine drumul nu se mai gată. De 35 de ani eu tot umblu...

Sunteţi un artist consacrat. Cu toate acestea umblaţi...
Ce înseamnă consacrat?

Adică cunoscut...
Nu-i adevărat. Eu nu sunt un artist popular şi cred că nici un artist foarte cunoscut. Popular înseamnă, de fapt, cunoscut. Alţii sunt cunoscuţi: Adrian Minune îi cunoscut, Vijelie e cunoscut, Irina Loghin e cunoscută. Întrebarea e cum îl cunoaştem pe Leşe şi cum îi cunoaştem pe ceilalţi? Că nu suntem din aceeaşi plămadă. Nu suntem.

Consacrat în sensul că, respectându-vă stilul de a cânta, vă bucuraţi de notorietate...
Nu. Ştiţi ce? Eu nu vreau să schimb lumea. Eu sunt un biet om pe lumea asta. Atenţie, nu confundaţi lucrurile! Este o muncă extraordinară să promovezi aşa ceva. Pentru că pe nimeni nu interesează asta. Dacă mâine s-ar da bani pe cântatul ăsta, tătă lumea ar cânta aşa, toată lumea ar cânta în grumaz. Da' numai că nu se dau bani pe cântarea asta. Se dau bani, dar ca să îţi deie cineva bani trebuie să ai şi cunoaştere. Trebuie să intri într-o altă configurare artistică, într-o altă lume, să colaborezi cu mari artişti. Eu nu mai cânt oriunde. Cânt în săli de teatru, în mari catedrale de la noi şi din lume. Aici am venit invitat de filarmonică şi cânt în sala pe care filarmonica o are acum.

Când România vrea să prezinte în străinătate...
România nu a fost bine reprezentată internaţional de 50 de ani. Ştiţi cu ce ne-am prezentat noi? Cu Ciocârlia. Cu ce altceva?

Şi cu Căluşarii.
Da. Am scos dansul de ritual din sat, l-am desacralizat, adică l-am distrus. L-am plimbat pe la festivaluri şi l-am transformat într-un dans de divertisment. În străinătate toată lumea se întreaba de ce sar ăia. Ce caută Căluşul pe scenă? Din păcate, Constantin Brăiloiu l-a scos pentru prima dată din hora satului şi l-a dus la Londra...

Dar trebuia să-i aduci pe cei din Londra aici?
Dacă eu vreau să văd casacada Niagara, trebuie să mute ăia cascada Niagara? De ce nu vin aici să vadă Căluşul de Rusalii? Dacă eu vreau să văd ceva adevărat, nu trebuie să mă duc acolo? A, nu, noi a trebuit să scoatem din context dansul de ritual şi să-l aducem în scenă. Să se distreze şi să se mire toată lumea din sală. Aşa că dintr-un dans ritualic, tămăduitor rămân numai mişcările şi ritmul. Atât. Mai există încă sate în care, dacă e vreun copil grav bolnav, se constituie ceata de căluşari şi îl joacă să se întreme. Am făcut un film în Oltenia despre Căluş. Sunt lucruri serioase acolo. Şi încă ceva, Căluşul e în patrimoniul mondial UNESCO. Doina e în patrimoniul UNESCO. Promovează cineva cu adevărat lucrurile acestea? Nu! Noi suntem tot la nivel de "Puşca şi cureaua lată", "Tezaur folcloric" şi "O dată în viaţă". Până când? Au trecut 20 de ani. Ce aşteptăm?

În ultimii ani aţi fost invitat constant să reprezentaţi România în străinătate.
După 35 de ani de muncă mi-a venit şi mie vremea. Am 57 de ani, îmbătrânesc. Da, dar sunt unii care de 50 de ani terfelesc structurile melodice adevărate. Au transformat colinda în spectacol, Căluşul în spectacol. Oare nu o să ne coste odată toate lucrurile acestea? Vă spun eu că o să ne coste.

Dincolo de faptul că reprezentaţi România, cei care vă invită gândindu-se că interpretaţi muzică tradiţională...
Ce înseamnă tradiţional? Înseamnă că muzica respectivă a intrat în conştiinţa oamenilor. Popular înseamnă accesibil tuturor, accesibil gustului comun. Ce cânt eu nu e popular. Omul trebuie să se regăsească în muzica aceasta. Trebuie să aduci în scenă o lume specială, să ajuţi spectatorul să-şi aducă aminte. Aseară (la concertul de la Filarmonica clujeană - n. red.) în sală a fost o linişte deplină şi asta înseamnă că oamenii s-au regăsit în ce cântam pe scenă.

Cum a fost când aţi cântat pe Cluj Arena, în deschiderea concertului Scorpions?
M-am simţit extraordinar. Tinerii m-au primit extraordinar. Au înţeles ce am cântat acolo. Unii au fost fluieraţi. Între a fluiera după ce termină de cântat un artist şi a aplauda este o diferenţă. Au ştiut să facă şi linişte în stadion. A fost un moment senzaţional. Şi am cântat lucruri grele, un repertoriu pastoral, semnale pastorale, am zis şi în tilincă. Am cântat cu grupul Iza şi cu trupa Sensor, percuţionişti de primă mână. S-a potrivit foarte bine. Deschiderea serii a fost cu această muzică transilvană, iar închiderea a făcut-o Scorpions. A fost plin de rockeri, da, dar rockerii, tinerii, în general, vin spre muzica mea. Nu este prima dată. Am mai avut o experienţă asemănătoare când am cântat în deschiderea concertului Depeche Mode din Bucureşti, împreună cu formaţia Sistem.

Nu aţi avut aşadar o reticenţă?
Nu. Am aşteptat concertul cu mare bucurie, iar tinerii au apreciat momentul nostru.

În ce măsură ceea ce cântaţi reuşeşte să schimbe ceva?
Orice muzică trebuie să aibă o rădăcină, să plece de undeva, altfel nu se justifică. Muzica noastră de vatră are mari afinităţi cu cântecele din Orient, cu cântecul arabo-persan. Sunt în lume câteva centre creatoare, generatoare de structuri muzicale speciale, străvechi. În România există enclave unde mai întâlnim aşa ceva. În comunităţi izolate din Maramureş, Hunedoara, Dobrogea, Bucovina încă se mai pot auzi muzici polifonice şi heterofonice străvechi. Suntem în periferia Europei şi avem un suflet european, suntem în periferia Orientului şi avem un suflet oriental. Da, dar mai avem un suflet: propriul suflet. Cu trei suflete, trebuie să se întâmple şi în muzica noastră ceva.

Grigore Leşe despre cultura tradiţională: "Se confundă tradiţionalul cu popularul, popularul cu folcloricul. Avem muzică folclorizată, muzică facută sub influenţa ideologiei partidului. Cincizeci de ani am cântat numai muzică folclorizată. Muzica tradiţională, muzica din vatra satului a rămas undeva uitată. Sunt adevărate centre creatoare în toată România şi în toată lumea aceasta, dar spre centrele acestea creatoare nu s-a aplecat nimeni. Nu s-au prea dus pe acolo. La noi, s-au oprit la primărie ori la biserică. Ce face păcurarul la oi, ce face omul în satul lui, in hotarul si in casa lui, acestea sunt lucrurile care trebuie văzute. Insa acolo este o taina, o intimitate şi nu poţi patrunde oricum. De fapt, se poate sa nici nu te primeasca. Şi ţăranului îi convine să vină la primărie. La inceput se jenează sa te invite acasa, aş spune eu. Nu te primeşte din prima. Trebuie sa se obisnuiasca mai intai cu tine, să te citească, sa fie sigur ca simti si gandesti ca el. Asa ca, prima data, el mă citeşte pe mine şi eu pe el. Şi după ce ne citim bine unul pe altul zice: acuma puteţi veni şi la mine în casă"