Iubire şi război. O producţie cinematografică internaţională se filmează la Cluj

Iubire şi război. O producţie cinematografică internaţională se filmează la Cluj
Străzile Clujului vor deveni decor de film. Este vorba despre o producţie internaţională regizată de Radu Mihăileanu şi produsă de Tudor Giurgiu şi Oana Giurgiu, alături de Marc Antoine Robert şi Xavier Rigault.

Filmările au început în primăvara acestui an, la Montreal, şi continuă în următoarele zile în capitala Transilvaniei. Este prima mare producţie internaţională care va folosi municipiul Cluj-Napoca ca decor, potrivit Libra Film.

Radu Mihăileanu, cunoscut în special pentru filmele "Trăieşte/ Va, vis et deviens!" şi "Concertul", regizează prima sa peliculă în limba engleză, "The History of Love", o adaptare după best seller-ul cu același nume scris de Nicole Krauss în 2005. Mihai Călin şi Ovidiu Cuncea se numără printre actorii români din distribuţie. 

Filmul urmăreşte viaţa lui Léo, interpretat de Derek Jacobi, din vremea Holocaustului până în modernul New York. Léo Gursky şi Alma Mereminski sunt doi tineri îndrăgostiţi care au strămoşi polonezi de origine evreiască, în Polonia anilor 1930. Léo scrie pentru Alma o carte cu titlul "Istoria dragostei", iar, pe fondul celui de-Al Doilea Război Mondial, cei doi sunt despărţiţi, când Germania invadează Polonia. Mulţi ani mai târziu, Léo - acum, un bătrân nefericit - nu ştie că volumul dedicat Almei a fost tipărit şi că a recreat legăturile între vieţile străinilor care caută să afle adevărata identitate a personajelor poveştii.

Actorul Derek Jacobi a mai jucat în "Discursul regelui/ King's speech" (2010), de Tom Hooper, şi "Gladiatorul/ Gladiator" (2000), de Ridley Scott. Din distribuţia filmului mai fac parte actorii canadieni Sophie Nelisse şi Mark Rendall, actriţa britanică Gemma Arterton - care joacă şi în producţia "She Who Brings Gifts", de Colm McCarthy, alături de Glenn Close şi Anamaria Marinca, programată să apară în 2016 - şi actorul american Elliott Gould, cunoscut pentru rolurile din serialul "M.A.S.H." (1970) şi din filmele "American History X" (1998), "Ocean's Eleven" (2001) şi "Ocean's Thirteen" (2007).

Proiectul a fost finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), care i-a acordat - la sesiunea a doua a concursului din 2014, ale cărei rezultate au fost anunţate în martie 2015 - suma de 1,3 milioane de lei, dar şi de mai multe companii private, iar bugetul producţiei este de 20 de milioane de dolari, potrivit imdb.com.

Drepturile pentru adaptarea cărţii scrise de Nicole Krauss au fost achiziţionate în urmă cu aproximativ zece ani, iar cel care trebuia să regizeze pelicula este Alfonso Cuarón, cunoscut pentru filme ca "Gravity 3D: Misiune în spaţiu/ Gravity" (2013), "Copiii tatălui/ Children of Men" (2006) şi "Paris je t'aime - Oraşul iubirii/ Paris, je t'aime" (2006).

Nicole Krauss, în vârstă de 40 de ani, este o scriitoare americană cunoscută pentru titlurile "Un bărbat intră în cameră/ Man Walks Into a Room" (2002), "Istoria iubirii/ The History of Love" (2005) şi "Marea casă/ Great House" (2010), toate apărute şi în România, la Humanitas. "Istoria iubirii" a fost tradus în peste 35 de limbi şi a fost recompensat cu William Saroyan International Prize for Writing şi Prix du Meilleur Livre Étranger (Franţa). De asemenea, a fost desemnat "cartea anului" pe Amazon.com şi s-a numărat printre cărţile finaliste la Orange Prize for Fiction, Prix Femina Étranger şi Prix Médicis Étranger.

Născut în 1958, la Bucureşti, Radu Mihăileanu este fiul unui jurnalist evreu, Mordechaï Buchman, care, după ce a evadat din lagărul de concentrare unde fusese deportat de nazişti, şi-a schimbat identitatea.

Mihăileanu a debutat în lungmetraj cu "Trahir", care a obţinut Grand Prix des Amériques la Festival des Films du Monde de la Montreal. Recunoaşterea internaţională a venit odată cu cel de-al doilea film, "Trenul vieţii/ Train de vie", care a primit premiul FIPRESCI la Veneţia şi premiul publicului la Sundance. Radu Mihăileanu şi-a reconfirmat talentul şi dragostea pentru temele sale favorite - exilul şi identitatea naţională - cu "Trăieşte/ Va, vis et deviens!", recompensat cu Label Europa Cinemas şi premiul publicului secţiunii Panorama la Festivalul de la Berlin şi cu premiul pentru cel mai bun scenariu original la gala César 2005.

În 2009, Mihăileanu a scris şi a regizat "Concertul" - care a fost filmat şi în România -, nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, premiat cu César pentru cel mai bun sunet şi cea mai bună coloană sonoră şi laureat al galei Gopo 2010, la categoriile "montaj", "scenografie", "machiaj/coafură" şi "muzică originală". Cel mai recent lungmetraj regizat de Mihăileanu, "Izvorul femeilor/ La source des femmes", a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes în anul 2011.

Comenteaza